Ruth Jefferson este o asistenta medicala de culoare, cu peste douazeci de ani de experienta. La intrarea intr-o tura vrea sa faca o verificare de rutina a starii unui nou-nascut, insa imediat este anuntata ca i s-a dat in grija alt pacient. Parintii bebelusului sunt niste rasisti convinsi, care lupta pentru suprematia albilor si nu vor ca Ruth, care este afro-americanca, sa le atinga copilul. Conducerea spitalului e de acord cu cererea lor, insa a doua zi bebelusul face un stop cardiac in timp ce Ruth este singura in sectia de nou-nascuti. Se va supune ordinelor sau va interveni? Cu empatie, inteligenta si candoare, Jodi Picoult vorbeste despre rasism, privilegii, prejudecati, dreptate si compasiune – si nu ofera raspunsuri simple. Mici lucruri marete este o reusita extraordinara a unei autoare aflate la apogeul carierei sale.

 

    "Mici lucruri marete este cel mai important roman pe care Jodi Picoult l-a scris vreodata. Va fi o provocare pentru cititorii ei si va amplifica dezbaterile despre rasism si prejudecati." - The Washington Post

    "Un roman care vizeaza intocmai starea de spirit actuala a natiunii noastre. O lectura extraordinara, de la inceput pana la sfarsit." - San Francisco Book Review

    "O poveste impresionanta despre sistemul judiciar. Dat fiind climatul politic actual, e vizionara si cu totul remarcabila. Jodi Picoult este o scriitoare care-si cunoaste pe deplin personajele." - The New York Times Book Review

 

    Jodi Picoult este o autoare americana de mare succes. A scris douazeci si trei de romane, dintre care ultimele opt au intrat direct in lista de bestselleruri a publicatiei New York Times. Vandute in peste 40 de milioane de exemplare peste tot in lume, cartile sale sunt traduse in treizeci si cinci de tari. Patru dintre ele au fost ecranizate pentru televiziune, iar dupa My Sister's Keeper a fost realizat un film de lung metraj, cu Cameron Diaz in rolul principal. Mici lucruri marete va fi ecranizat, cu Viola Davis si Julia Roberts in rolurile principale, intr-o productie Amblin Partners. 

 

    „— Ce s-a intamplat la spital nu e vina ta, spune Adisa spre surprinderea mea.

    Ma asteptasem sa-mi spuna ca era inevitabil, fiindca m-am prefacut ca sunt altcineva decat cine eram si, la un moment dat, cu toata prefacatoria asta, am uitat adevarul.

    — E lumea lor, Ruth. Noi doar traim in lumea asta. E ca si cum te-ai muta in Japonia. Poti alege sa ignori obiceiurile locului si sa nu inveti limba, dar daca o faci, te descurci mai usor, nu-i asa? La fel e si aici. Ori de cate ori dai drumul la televizor sau la radio, vezi si auzi despre albi care merg la liceu si la colegiu, iau cina, se logodesc,  isi beau paharul de Pinot Noir. Inveti cum isi traiesc ei vietile lor si le vorbesti limba suficient de bine ca sa te adaptezi la viata lor. Dar cati albi cunosti tu care tin mortis sa vada filme de si cu Tyler Perry, ca sa invete si ei cum sa se poarte in preajma Negrilor?

    — Nu asta e problema...

    — Nu, problema e ca tu poti sa fii chiar mai catolica decat papa, dar papa tot n-o sa te primeasca in Vatican.

    — Lumea nu e condusa de albi, Adisa, o contrazic. Exista atatea persoane de culoare care au succes. Si ii insir primele trei nume care-mi vin in minte: Colin Powell, Cory Booker, Beyonce...

    — ...si niciunul nu-i asa de negru ca mine, riposteaza Adisa. Stii cum se spune: cu cat te afunzi mai mult in cartierele cu locuinte sociale, cu atat mai inchisa e culoarea pielii.

    — Clarence Thomas, zic. Are pielea mai inchisa decat tine si e la Curtea Suprema. 

    Adisa rade.

    — Ruth, e atat de conservator, ca are probabil sangele alb.

    Imi bipaie telefonul si-l scot din poseta cu multa grija, ca sa nu-mi stric unghiile.

    — Edison? intreaba Adisa imediat.

    — Poti sa zici ce vrei despre ea, dar pe fiul meu il iubeste la fel de mult ca mine.

    — Nu. E Lucille, de la serviciu.

    De cum ii vad numele pe ecran, imi simt gura uscata; ea a asistat la nasterea lui Davis Bauer. Dar nu e vorba despre familia aceasta. Lucille are o viroza intestinala; are nevoie de cineva care sa-i tina locul diseara. Vrea sa facem schimb, astfel incat sambata, in loc sa lucrez toata ziua, sa pot pleca la unsprezece. Inseamna ca voi avea o tura dubla, dar deja ma gandesc la tot ce as putea face sambata, in timpul acela liber. Lui Edison ii trebuie o geaca noua de iarna — as putea sa jur ca a mai crescut zece centimetri peste vara. Dupa cumparaturi, l-as putea invita la pranz in oras. Poate ruleaza chiar un film la care ne-am putea duce impreuna. Recent mi-am dat seama cu mahnire ca, daca l-am adus pe Edison pana in faza in care va fi admis la colegiu, inseamna ca de-acum inainte voi fi singura.”