Ca de obicei poveștile doamnei Rodica Brașoveanu sunt delicioase. Poate pentru ca sunt atât de reale cu un final...adesea te trezești citind galopând pentru a ajunge la deznodământ. uimirea din final nu-ți lasă decât doua reacții, sa plângi soarta vreunui muritor sau sa razi isteric de renghiul pe care îl joaca soarta vreunui cetățean sau cetățeancă,  care fie s-a trezit la realitate fie a tras un loz câștigător... povestea care da titlul cărții nu iese din tipare, doua prietene contrastante , una înaltă, slaba și superioara ca studii,  alta grasă și prostuță...ajung in ipostaza de a-și vedea relația de zi cu zi din cadrul mariajului din spatele cortinei...cititorul ajungând la concluzia ca aceste mariaje sunt după chipul și asemănarea femeii...în timp ce una doarme " cur in cur și noapte buna" , alta e suferă dacă mâinile lui nu-s pe sânii ei... povesti de viață fascinante...mereu o încântare această autoare.

Dupa o serie de carti citite de Pascal Bruckner ma asteptam ca iubirea fata de aproape sa fie o analiza psihologica, filozofica a iubirii fata de ceilalati. insa iubirea fata de aproape s-a transformat in iubirea fata de femeia apropiata care intinde mana următoarei femei fara a lasa dorinta de a fi repetata. asadar povestea unui gigolo...un gigolo căsătorit care in urma unei aventuri descoperă femeia. acea femeie libera, care e coapta bine, si aproape ca trece neobservată. omul nostru devinde dependent de povestile pe care fiecare sân, coapsă, piele ,cultura, varsta ii le șoptește intre asternuturile albe a unei gasoniere devenita cuib de nebunii...lucrurile se complica o dată cu aparitia unei muze caramel. voluptatea amanuntelor intime prezentate intr-un mod senzual,  curat, poetic iti riduca sufletul la ...gura. aventurile captivante,  parteneriatul sexual in care trupul servește mantuirii, ca obiect al sacrificiului pentru binele celorlalți dincolo de iubirea si fidelitatea sufletească pentru o singura femeie,  uimește si sa o nota de nebunie acestei carti. o lectura foarte interesantă! "Netezimea pielii, membrele moleşite, mirosul delicios al gurii, chiloțeii de mărimea unui timbru poştal, toate erau pentru mine un prilej de uimire. Ce căutau la mine logodnicele mele? Nu numai iubirea interzisă, brutală, ci şi acea bucurie a copilăriei care înseamnă să fii mângâiat, pupat, cuprins de mâini iubitoare. Aşa îmi concepeam eu noua viață: să le înapoiez însutit unor anonime afecțiunea pe care mi-o arătaseră părinții. Ştiusem întotdeauna, mai mult sau mai puțin, că iubirea este pasiunea pentru numerele mari şi voiam, ținând o prăvălie în care-mi puneam sexul la bătaie, să mă fac agentul acestei multitudini, propagandistul multiplului. Pentru prima oară mă simțeam liber şi corect, aşa cum spui despre o notă care sună bine că este corectă."

Dintr-o oarecare perspectiva cunoștințele și informațiile pe care le acumulam sunt date cu care operam pt crearea de legături și conexiuni sociale, scriam eu pe facebook prin 2021. între timp aflu ca nu sunt singura care a înțeles acest lucru, astfel ca teoria mea este confirmata de jocul fictiv cu margele a lui Hermann Hesse. construcția povestii jocului este făcută în jurul unui destin care se conturează lent sub ochii noștri din faza de mic elev pana la atingerea unei funcții ierarhice supreme. suntem spectatorii unei vieți as zice care nu iese neapărat din tipare , nu e ceva ce nu întâlnim ca muritori de rand, poate tocmai asta e frumusețea dar accesul în spatele trăirilor este ceea ce o face interesanta. despre acesta carte se spune ca a fost scrisa oarecum mental, pentru ca am înțeles din declarațiile fiului lui Hesse, s-a gândit foarte mult la acestă carte, a meditat foarte mult la ea, felul în care să-i modeleze acțiunea. astfel avem un personaj a cărui viata o urmărim, cu vârtejul și studiul intens în tinerețe, șansă cre-i surâs ca tânăr licențiat, mai apoi atitudinea serviabile fata de elitele cu care a venit în contact, preluarea diferitelor funcții și o data cu maturitatea urcarea în ierarhie. însă subtil sub toată acesta ascensiune sufletul își cere dreptul, îsi cere libertatea, eliberarea, astfel ca ajungem sa vedem un om în plina glorie lasă totul în urmă și pornește în împlinirea adevăratului sau destin, acela dorit de el ci nu modelat de alții... obsesia cunoașterii, stagnarea în cariere care nu aduc împliniri sufletești, constrângerile de ordin material care ne determina de multe ori sa stam în situații compromițătoare, toate acestea osândesc sufletul.

niciodată nu știm ce ne rezervă viața,  ce fel de încercări ne este dat să trăim. am convingerea ca ele sunt proporționale cu avântul din cochilie, cu zborul în înaltul cerului, diversitatea experiențelor. cu cât stăm mai pe lângă casă trăim puțin spre deloc, începem sa aparținem vieții tihnite decât noua înșine.sunt oameni care ajung sa aibă chemarea pribegiei , ei nu pot sta locului, au nevoie sa fie liberi, sa străbată într-un fel sau altul lumea larga. cam așa a stat treaba și cu personajul nostru Gura de Aur.de departe cea mai buna carte a lui Hermann Hesse,  după părerea mea,  un roman al frământărilor , dorințelor, în căutarea unui eu, unui rost.  un personaj căruia i-a fost dat să trăiască cât alții în zece, un soi de Prâslea nemțesc. printr-un joc al sorții , împins de la spate de imaginea chipului mamei,  ascuns undeva în cotloanele minții și cu imboldul dat de prietenul său,  pleacă in căutarea sensului vieții. astfel cunoște iubirea trupească a femeii și pleacă în căutarea unei Madone. o Madonă dupa chipul și asemănarea celei mai iubite femei; mama! un chip care avea să-l însoțească transformându-se si maturizându-se odată cu schimbările din sufletul lui Gura de Aur. un chip mereu iubitor, o rază de lumină și căldură , pe care l-a intuit în fiecare femeie întâlnită. regăsim bărbatul care admiră și iubește plăcerea,  viața liberă, dar în același timp tânjește să fie păstrat, să aparțină unui loc, unei case, în căutarea unui rost,  găsit în cele din urmă în arta. arta este ceea ce dăinuie după ce nu vom mai fi, cumva în micimea noastră fiecare încercăm să creăm ceva, smulgând vieții sau morții nemurirea.forjajul nopților pierdute îl ajung în cele din urmă și brusc simte nevoia de a se întoarce în copilărie, la brațele ce l-au iubit și înțeles în persoana lui Narcis. Narcis un personaj statornic al căii celei dreapte, a lui Dumnezeu,  are rolul de început și sfârșit al unui destin, al unui prieten, om,  spirit liber și cutezător, pe care l-a admirat ...

cu acest jurnal intram in gandurile lui Dali. la prima vedere ai putea sa spui cu usurinta ca omul e sarit de pe fi, e un tăcanit, dar n-ai cum sa fii altfel atunci cand abstractul, supra realismul, te caracterizeaza. din primele pagini aflam despre admiratia, influența si intelegerea lui Nietzsche. pe masura ce avansam remarcam limbajul colorat si multele adjective cu care Dali reuseste sa-si descrie starile, la fel de suprarealiste precum picturile. remarc ca unui geniu ca a lui ii trebuiesc doua conditii esentiale pentru ca talentul sa fie bine pus in practica ducand imaginația pe panza si nu numai, anume; cunoștințe (in sensul de cultura) și liniștea amoroasă (devotamentul pt Gala). este interesant de vazut sirul gandurilor care au dus la mari opere...ne confrutam cu o excentricitate poate uneori greu de inteles. in tot cazul, a fost pe cat de distractiv de citit pe atat de fabulos acest jurnal...

MAMA - ultima îmbrățișare- Frans de Waal. o carte extraordinara care vine în apărarea animalutelor. Nu doar ca acestea poseda o gama larga de emoții la fel ca si noi, dar dețin inteligenta emoționala, au capacitatea de a se uita în trecut și viitor, liberul arbitru și trăiesc organizate ierarhic. o paralela frumoasa între lumea interioară a sentimentelor nostre foarte asemănătoare cu a lor și rămân la concluzia mea ca unul din lucrurile pe care omul îl are în plus fata de animale este imaginația. Așadar noi rămânem în continuare după atâtea secole doar niște maimuțe cu arme și bani. "If we look straight and deep into a chimpanzee's eyes, an intelligent self-assured personality looks back at us. If they are animals, what must we be?" Frans de Waal

cartea este o relatare a unor povesti de viata care incep aparent banal dar care te tin cu sufletul la gura si sfarsesc intr-o nota de nauceala, genul unui banc sec in care nu stii ce sa crezi ori daca sa razi , ai sentimentul ca nu ai prins gluma dar in acelasi timp te curpinde frustrarea responsabilitatii de a da tu, citititorul, un final povestii...titlul cartii este unul care atrage dar se pare ca o singura poveste din toate ii face cinste, am putea spune ca e pus sa vanda si atat...de altfel cartea a fost un deliciu, despinsa din cotitianul anilor 70-2000, imi arată inca o data faptul ca la baza oamenii sunt la fel in toate timpurile, doar decorul se schimba, nu-i de fapt nimic nou sub soare... faina lectura!

Când am început sa studiez subiectul acesta, mi-am dat seama ca si eu ca si multi alții am aceleași idei gata formate si preluate de '' acasă’’. Oricine este infidel sa-si facă bagajul. Regândirea infidelității înseamna sa privim acest subiect din perspectiva relației decât din cea de victima care se transforma in calau, cautand răzbunarea. Infidelitate este un mod de a pleca sau a rămâne si a începe o a doua viata împreună. Este infidelitatea doar de natura sexuala, sau avem si infidelitate emoțională? Cum stabilim regulile fidelității si infidelității? Cum am reacționa daca am descoperi infidelitatea partenerului ? Este infidelitatea un prag de netrecut, păcatul cel mai mare? Cum ii privim pe cei care rămân alături de partenerul infidel, este o pata de rușine pe obrazul lor? Poate ca infidelitatea este realizarea faptului ca se traieste in doua lumi paralele si numai unul știa asta, poate ca înseamna un atac al unui sistem de valori despre viata de cuplu, un hot al identității si al trecutului. Este infidelitatea definita de gradul cultural, fiind mai permisiva cu cea a bărbaților decât al femeilor? Este o persoana infidela condamnata pe viata cu acesta eticheta? Face trădarea parte din caracterul lui? Cateva intrebari la care raspunde cartea de mai jos.

o carte care te rupe din cotidianul de azi și te arunca într-unul de pe la 1700-1800, cu străzi pline de praf, tarabe din lemn, talciocuri și negustori de sclavi, boieri și domnite, condeie și cerneala, șalvari și mătăsuri scumpe, birjari și negustori. povestioare scurte cu tâlc și final neașteptat , scrise fără prea multe pretenții. o lectura care te absoarbe și transpune în acele locuri de mult apuse, de parca tu însuți ești martorul moravurilor și bizanteriilor amoroase, or a unor întâmplări neobișnuite de la acea vreme. buna lectură!

Cartea este pe cat de complexa pe atât de vasta. M-a frapat răbdarea si munca teribila pe care a făcut-o acest om cu acestă carte. Ai putea spune cu ușurința ca este un manual de medicina tradus pe înțelesul proștilor. De ce spun asta?Pentru ca explica multe din procesele in lanț declanșate de inputuri din afara noastră pe care corpul le percepe ca fiind stres, declanșând stresoreactii, in termeni deloc medicinali si alambicați. Cartea tratează stresul la toate nivelele omului, felul in care corpul încearcă sa aducă totul in starea de echilibru si uzura noastră datorită acestui proces. Prin stres nu înțelgem doar îngrijorările zilnice si de scurta durata, cartea vorbește despre stresul cronic, care poate fi din varii motive si de multe ori prea puțin conștient. Așadar aflam modul in care seroreacțiile noastre sunt activate si acționează in cazul depresiilor, metabolismului, vieții sexuale, somnului, memoriei, ulcerului si altele dar si care sunt soluțiile interne si externe de ameliorare a glucocortizolilor eliminați in organism. Bună lectură! Reinhold Niebuhr: Dă-mi Doamne liniștea sufletească să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba şi înţelepciunea de a vedea diferența dintre ele.

Citind Parabolele lui Isus m-am simțit la școală. Când lecturile obligatorii trebuiau analizate și rezumate. Practic citeai și exprimai în cuvintele tale cam ce crezi tu ca a vrut sa spună autorul, începea "înflorirea". Cumva drăguță încercarea de a desface sensurile unor cuvinte și parabole, exprimări a lui Iisus și a încerca sa înțelegem în termeni cotidieni sensurile lor, o " traducere" , mai pământească, dacă vreți. Puțin prea filozofica și pretențioasă exprimarea dar cred ca un limbaj sec nu ar fi dat savoarea sau aerul acela de " descoperire a roții " acestei cărți. Bună lectura!

Dupa ce am citit Codul lui Davinci am fost total bulversată. Parcă toate "adevarurile" despre religie livrate mie pana atunci erau date peste cap. Am avut o senzatie de mahmureala 3 zile. In final am inteles ca este o carte de ficțiune si ar trebui tratata ca atare... Acum după lectura Isus al meu , desigur nu am mai trăit starea de mahmureala, dar m-am intrebat oare cum sa mă raportez la această carte. Ca o simplă părere personală asupura lui Dumnezeu , Isus, credința, ca un adevăr, fictiune, sau un mix intre ele... Aflu asadar că Bibilia este o metaforă tulburatoare, un instrument dacă vreți prin care putem studia scrieri vechi. Conciliul de la Niceea este și el pomenit si citind despre faptele consemnate de atunci remarc cu tristețe două mari rugăciuni care se spun la slujba de Duminică atât de dragi mie, dar care nu sunt decât o reamintire a momentului in care s-au pus bazele ortodoxiei creștine, nicidecum o izvorâre lăuntrică de slavire a lui Dumnezeu. După părerea mea (o concluzie la care am ajuns de mult) cel care călătorește singur in căutarea lui Dumnezeu, desprins de dogmele, clișeele și învățăturile predate de la cunoscuți, instituții, școală , ajunge la un adevăr personal a lui. Care nu necesită a fi aprobat, crezut sau validat de nimeni. O speranță de care se agață in vâltoarea vieții pt a putea continua , o luminita de la capatul tunelului. Ajungi la un Dumnezeu pe care nu ți-l vinde nimeni, un Dumnezeu pur și necomercializat cu iluzia Edenului, ajungi la un Isus care e egalul tau si care nu-ti impune adevarul său, ci vrea ca tu sa ajuni liber la el. "Dialogul de o viata a lui Cioran cu Dumnezeu: cea mai lunga cale de dezintoxicare din istoria gândirii." Si pe buna dreptate...pentru ca la Dumnezeu ai acces direct... "Problema acestei lumi nu este credința în Dumnezeu, ci valorile care se degradează intrate în lume prin el..."

moartea timpurie a sufletului în acesta carte Oscar așează conștiința unui personaj într-un portret absolut minunat, un chip tânăr radiind a frumusețe și prospețime ajunge să fie desăvârșit în culorile vieții de către însuși subiectul tabloului Dorian Grey. Aceasta dedublare a eului am regasit-o si în alte romane citite. Poate ca pentru a ne conștientiza faptele și cum se înscriu acestea în registrul conștiinței este necesar sa proiectam totul în afara noastră, ca într-o oglinda sau un tablou, portret în cazul de față.Poate ca avem nevoie ca acestea să fie palpabile, vizibile, asa cum Dorian își vede, metaforic vorbind, păcatele în liniile fine ce încep sa brazdeze portretul...chipul lui frumos începe să se transforme spunând o poveste tristă a neasumării, vanității, o lecție karmica și mustrări ale conștiinței ...Acceptarea trecerii timpului peste chipul nostru poate fi dificilă atunci când nu suntem împărați cu noi și faptele noastre, iar acestea se reflecta pe față și ochii nu ne mai strălucesc a puritate. Un alt personaj demn de luat în seama și care a dat savoare cărții este domnul H, filozoful, și am avut senzația ca însăși Oscar Wilde s-a interpretat pe el însuși, sau asa îmi place mie sa cred. Bună lectură!

cartea este adorabila. te poarta in lumea lui 1700 , pe vremea matăsurilor si postavurulor, boierilor si sclavilor, unde mestesugul era la mare cautare. povesti de viata cu tâlc.

e ok.

buna cartea!

O carte recent scrisa, vorbește despre fenomenul singurătății, început de o buna bucata de vreme... Este un crampei din viitor dacă vreți, al unei vieți care pierde sentimentul căldurii umane fiind înlocuita cu amabilitatea rece a roboților. M-am cutremurat citind-o, este incredibil cum aproape pe nesimțite mediul ne devine ostil făcându-ne sa ne îndepărtăm unii de alții. vom ajunge sa ne " închiriem" prieteni atat de singuri vom fi... "Neoliberalismul a făcut din noi mai degrabă rivali, nu colaboratori, consumatori, nu cetățeni, indivizi obsedați să pună deoparte, nu să împartă cu ceilalți, să ia, nu să dea, indivizi gata oricând să-și facă loc ca să ajungă în față, nu să-i ajute pe ceilalți; indivizi nu doar mult prea ocupați pentru a-și ajuta vecinii, ci și pentru a le ști măcar numele. Și împreună, ca societate, am permis acest lucru. Din multe puncte de vedere, a fost o reacție rațională, pentru că, în concepția capitalismului neoliberal, dacă eu nu am grijă de mine, atunci cine să aibă? Piața? Guvernul? Angajatorul? Vecinul? Puțin probabil. Problema este că o societate individualistă de tipul „eu sunt pe primul în care oamenii simt că trebuie să-și apere propriile interese pentru că nimeni altcineva nu o va face, va fi și una in care va domni un pronunțat sentiment de singurătate." NH

O carte sensibila, frumoasa, plina de emotii si trăiri...

Execelenta cartea! Omului ii este greu sa accepte distanta dintre ce parere are despre el si cine este in realitate de fapt. Numeroase exeperimente au arata ca nu ne cunostem pe noi insine si ca in anumite contexte si conjuncturi putem fii cei mai rai.

Omul este o maimuta cu arme si bani. Zoomenirea demonstraza foarte bine aceasta afirmatie prin uimitoarele compartii pe care autorul le face intre animale si om. Se pare ca la baza suntem tot aceasi, de mii de ani, dar cu fiecare secol schimbam decorul adaptandu-ne comportamentele si devenind tot mai alienti.