headerdesktop tr50grpasti30apr24

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

headermobile tr50grpasti30apr24

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

Transport GRATUIT peste 50 lei!

Carti / Jocuri/ English BOOKS/ Accesorii

Poposeste printre rafturile noastre

Comanda acum!

coman adina2

Membru din 22/02/2015

Aprecieri

Aprecierii review

1

aprecieri

Rating

Review Coment

13

review-uri

Paradisul suspinelor - Ion Vinea

Paradisul suspinelor - Ion Vinea

Scris în urmă cu aproape o sută de ani, romanul "Paradisul suspinelor" frapează cititorul actual prin scriitura "postmodernă": povestea personajului principal se înfiripă din fragmente de jurnal pe care scriitorul, devenit personaj secundar, le dezvăluie cititorului care astfel este invitat la lectură; în jurnal eroul narațiunii evocă întâmplări din viața sa, dar și din viețile celorlalte personaje - istoriile intersectându-se într-o viziune subiectivă -, întâmplări care sunt prilej pentru detaliate introspecții și meditații; amintirile alternează cu descrierea unor "stări prezente": fie marcate de o dureroasă luciditate a conștiinței, fie alunecând în onirism, ca semn al autenticității trăirilor. În roman, dinamica gândurilor și sentimentelor eroului este precumpănitoare; de altfel, scriitorul-personaj ne avertizează că nu deține toată povestea, ci doar "acele fragmente" pe care prea puțin le-a ajustat în vederea unei lecturi cursive. Actuala ediție a cărții reproduce prima ediție, din 1930, inclusiv desenele lui Marcel Iancu, unul dintre fondatorii dadaismului. Ion Vinea, poet și prozator, a fost un promotor al curentelor moderniste în literatura română interbelică, atât prin opera sa, cât și prin prodigioasa activitate ca director al "Contimporanului" - cred că merită cu prisosință să-l citim sau să-l recitim.

2024-04-25 08:35:53

0

Scrisorar - Mihail Siskin

Scrisorar - Mihail Siskin

Cu un ton nou, modern și totuși atât de aproape, de intim legat de tradiția marilor romancieri ruși, Mihail Șișkin ne spune o poveste de dragoste, care, la început pare o anumită poveste de dragoste pentru ca treptat să devină "povestea dragostei", a iubirii neînvinse nici de vitregiile vremurilor, nici de timp și nici de spațiu, a iubirii dincolo de orice, chiar și dincolo de viața pământească. O scriitură fin cizelată, adeseori poetică, mereu emoționantă; o gândire profundă care se exprimă cu simplitatea maeștrilor.

2024-04-24 11:18:34

0

Sacosa panza: Pisica neagra

Sacosa panza: Pisica neagra

Simpatica și grațioasa pisică poate fi un companion plăcut la cumpărături și dacă ne vom obișnui să o luăm cu noi mereu, nu vom mai avea nevoie de sacoșe întâmplătoare pe care apoi să le aruncăm.

2024-04-24 10:35:21

0

Singuratatea nobletele ei - Petre Stoica

Singuratatea nobletele ei - Petre Stoica

Cu Petre Stoica descoperim urzeala poetică a vieții de zi cu zi, farmecul discret al obiectelor ce ne înconjoară și cu care ne-am obișnuit și pe care nu le mai "vedem", timpul încorporat în acest spațiu familiar și în gesturile de toată ziua - timp ce se scurge aproape pe nesimțite, o anumită seninătate deopotrivă ușor melancolică și ușor ironică cu care putem privi trecerea prin lume. Un poet minunat!

2024-04-24 10:26:45

0

Set suporturi pahare: Bug Art. Chaton

Set suporturi pahare: Bug Art. Chaton

Când te întâlnești cu prietenii la o cafea și la un pahar de vorbă, prietenul pisoi nu poate fi exclus de la conversație... și cei care încearcă să-l excludă știu că pisoiul are metodele lui ca să nu rămână nebăgat în seamă ��.

2024-03-24 06:29:00

0

Portfard: Chaton Monstera

Portfard: Chaton Monstera

Poate fi folosit pentru câteva farduri, cele de uz curent, fără de care nicio femeie nu pleacă de acasă ��, ori pentru instrumente de scris, ori pentru alte mărunțișuri care riscă mereu să nu fie găsite în geantă. Este un obiect special destinat iubitoarelor de pisici ��!

2024-03-24 06:20:55

0

Pix flexibil din silicon cu gel: Albinuta neagra

Pix flexibil din silicon cu gel: Albinuta neagra

Este un pix foarte simpatic pentru toate vârstele, este ușor de manevrat și albinuța poate fi de folos atunci când îți lipsește inspirația și aștepți să-ți vină ideile!��

2024-03-24 06:10:19

0

Activitati britanice clandestine in Romania in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial - Dennis Deletant

Activitati britanice clandestine in Romania in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial - Dennis Deletant

Bazată pe cercetarea surselor documentare anglo-americane în paralel cu a celor românești, accesibile studierii la nivelul anilor 2000, cartea, apărută în 2016, reușește să contureze un tablou sinoptic realist și inteligibil al politicii românești și al evenimentelor pe care le-a traversat România în anii premergători celui de-al Doilea Război Mondial, în anii războiului și în primii ani postbelici. Informațiile pe care le aduce autorul, istoric britanic cu preocupări pentru istoria Europei de Est și în mod special a României, fac lumină în culisele unor evenimente care, deși abundent evocate și analizate de istoriografia românească, rămâneau tributare unei viziuni unilaterale. Cartea e scrisă alert, materialul e structurat astfel încât cititorul să poată urmări cu ușurință expunerea, iar notele, multe dintre ele, sunt deosebit de interesante și merită citite. O lectură captivantă pentru amatorii de istorie!

2024-03-24 06:00:38

1

Amintirile unui fost corector. Insemnarile cultivatorului de marar - Petre Stoica

Amintirile unui fost corector. Insemnarile cultivatorului de marar - Petre Stoica

"Amintirile" compun o imagine a anilor în care poetul Petre Stoica s-a format: anii '50, foarte grei pentru cultura română, în care ideologia proletcultistă îndepărtase literatura română de sursele ei firești de inspirație și de principiile estetice și apoi anii '60, în care se fac simțite eforturile unor personalități remarcabile de a readuce literatura noastră pe făgașul propice pentru dezvoltarea ei. E bine să știm cum a fost fiindcă istoria ne poate ajuta să înțelegem mai bine prezentul. "Jurnalul" ne poartă în atmosfera anilor '70 cu o anumită melancolie tandră după timpul care trece, pentru cel ce scrie jurnalul, ori după timpul care a trecut, pentru cel ce citește și a trăit în acea vreme, chiar dacă viața de zi cu zi nu era pe-atunci deloc ușoară. Petre Stoica se dovedește a fi un povestitor captivant și fermecător, la fel de bun ca și poetul Petre Stoica.

2024-03-22 12:08:58

0

Calendarul unei vechi iubiri - Andrei Makine

Calendarul unei vechi iubiri - Andrei Makine

O poveste de dragoste, melancolică și plină de adevăr al trăirii, pe fundalul unor evenimente istorice dramatice, spusă în stilul inconfundabil al lui Andrei Makine. Narațiunea la persoana întâi, caracteristică romanelor sale, atrage cititorul în poveste și îi sporește acestuia implicarea emoțională și plăcerea lecturii. Transpunera în limba română, expresivă, curgătoare, "muzicală", a reușit să sugereze, poate chiar "să conserve" frumusețea și farmecul scriiturii originale, romancierul fiind recunoscut pentru desăvârșita mânuire a limbii franceze.

2024-03-21 11:23:31

0

Mic tratat de filosofie a pasarilor - Philippe J. Dubois, Elise Rousseau

Mic tratat de filosofie a pasarilor - Philippe J. Dubois, Elise Rousseau

"Filosofia păsărilor" este un titlu incitant: păsările trăiesc în sălbăticie într-o perfectă naturalețe, conformă cu datele biologiei lor, iar omul este cel care își duce viața ghidat de idei/"filosofie" - așa este firesc să fie; și atunci? În om, ideile (aparent fără limite) pot să ajungă în conflict cu biologia lui (cu limite, ca dat natural). Ce ar avea omul de învățat de la păsări? Ele ar putea să-i sugereze "idei" de a se "împrieteni" cu biologia lui, de a nu fi în război cu ea, dar nici de a-i fi slujitor exagerat de supus. Cartea are un stil plăcut, atractiv, nimic greoi sau dificil așa cum poate am fi tentați să credem auzind de filosofie.

2023-03-28 10:57:54

0

Urmeaza cele mai bune zile ale omenirii? - Alain de Botton, Malcolm Gladwell

Urmeaza cele mai bune zile ale omenirii? - Alain de Botton, Malcolm Gladwell

O dezbatere interesantă și bine structurată despre "progres", o încercare de a descoperi și argumenta motivele pentru care am putea fi optimiști sau sceptici în privința viitorului omenirii. Pentru cei care îl plac pe Alain de Botton intervențiile lui nuanțate și erudite vor fi un punct forte al cărții. Prezența publicului la dezbatere conferă un plus de stimulare pentru participanții la confruntarea de idei.

2023-03-15 01:13:28

0

intre napoleon si alexandru i (carte cu autograf) - armand gosu

intre napoleon si alexandru i (carte cu autograf) - armand gosu

Cartea ne aduce în atenție ampla activitate politico-diplomatică ce a precedat și a însoțit conflictele militare din epoca lui Napoleon Bonaparte, conflicte ce au cuprins țările din Europa de Vest și Centrală, Imperiul Otoman și Imperiul Țarist și au avut, prin tratatele de pace încheiate, consecințe importante pentru evoluția multor state din acest areal geografic. Documentația bogată scoate în evidență dificultatea negocierilor, adeseori având în spate misiuni aventuroase și manevre de spionaj, fragilitatea alianțelor în raport cu tenacitatea cu care erau urmărite obiectivele principale de către "marii jucători" și modalitatea în care se structurează articolele unui tratat (unele publice, altele secrete). În notele și anexele cărții, cititorii au acces direct la documente, la scrisorile diplomatice păstrate în arhive - o reală plăcere pentru curioși!

2023-03-15 12:56:27

0

Acum se comanda

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one