"Cartea - metafora", pe care eu nu am reusit s-o inteleg. M-am gandit serios daca am probleme de perceptie, mi-am resetat mintea de cateva ori si am reincercat sa intru in atmosfera, dar din pacate nu a reusit sa ma capteze absolut deloc. Am fost ispitita sa renunt la ea de cel putin 5 ori, desi am citit-o in 2 zile. Am simtit-o ca pe o agonie si nu mi-am dorit decat sa se termine cat mai repede... In opinia mea, autorul incearca o serie de aforisme, dar nu reuseste sa le slefuiasca, spre exemplu: "se uita pe fereastra, norii de aprilie sunt alb-albastrii, incearca sa se gandeasca la Dumnezeu, dar se lasa pagubas, se uita in schimb la oala de noapte pe jumatate plina de pipi care se raceste". Ce vrea sa fie asta?! Sau: "Singuratea se face si mai mare cand nu-i nimeni in jur". Wow! Cumva inteleg de ce prinde la oameni, dar eu nefiind fana a eseurilor si a filosofiilor, cu atat mai mult despre necunoscut, despre viata de dupa moarte (daca despre asta s-a vrut a fi vorba in aceasta carte), despre sensul vietii, despre singurate, nu am simtit nicio bucurie citind-o. Este una dintre cele mai statice carti pe care le-am citit vreodata, dar cu mult prea multe personaje, pe care nu am reusit sa le diferentiez nici pana la final. Partea ciudata este ca pe cat de metaforice sunt unele aspecte prezentate, pe atat de banale sunt celelalte. Cred ca ceea ce ii lipseste acestei carti este echilibrul literar. Eu sunt o cautatoare de aforisme, dar dintr-o carte descrisa de multi ca fiind plina de astfel de cugetari, nu am reusit sa culeg decat unul: "E iadul pe pământ să ai mâini şi să nu mai ai pe cine îmbrăţişa cu ele."

"— Păcat că genul acesta de inventar se face la bătrâneţe, când nu mai poţi îndrepta nimic… — Trecutul nu-l poţi schimba, dar poate reuşeşti să elimini amintirile cele mai rele…" O carte placuta, bine scrisa.

Banuiam ca va fi o lectura buna, pentru ca nu auzisem decat laude la adresa ei, dar ca imi va da o stare atat de placuta si ca voi rade atat de mult sau ca ma voi opri sa reflectez la fel de fel de idei filosofice, nu ma asteptam. Alexis Zorbas este un taran viclean, descurcaret, trecut prin ciur si prin darmon, greu incercat de soarta, dar care gaseste placerea in a dansa Sirtaki sau a canta la santuri dupa orice eveniment tragic, pentru ca stie ca tot ce are este Prezentul. Indarjit critic al “muierii”, al bisericii, al razboiului, al banului si al cartilor, tot ce conteaza pentru el este hrana, pofta carnala si buna-dispozitia. Sunt o gramada de invataturi si revelatii in carte, pe care le-ati putea agrea sau cu care nu ati putea rezona. Eu personal sunt mai conservatoare, dar cumva ii invidiez pe oamenii atat de simpli, care stiu sa fie fericiti din nimicuri. “Ţi-am mai spus-o şi altă dată, jupâne, fiecare cu raiul lui. Pentru tine, raiul va fi ticsit de cărţi şi de mari damigene de cerneală. Pentru altul, va fi plin cu butoaie de vin, de rom, de coniac. Pentru altul, cu teancuri de lire sterline. Pentru mine raiul înseamnă asta: o odăiţă parfumată cu rochii bălţate, săpunuri de toaletă, un pat foarte lat cu arcuri şi, lângă mine, o muiere.” “Tot ce e bun în lumea asta e născocit de Diavol: muierile frumoase, primăvara, purcelul prăjit, vinul, în toate astea e mâna Diavolului. În vreme ce bunul Dumnezeu i-a făcut pe călugări, posturile, ceaiul de muşeţel şi muierile urâte, pfui!”

Am considerat-o una dintre cele mai mari provocari literare. Nu mi-am pierdut nicio clipa rabdarea cu ea, desi ma speriam cu fiecare pagina intoarsa din ce ce in mai mult de numarul de personaje si legaturile dintre ele, dar incepusem sa accept ideea ca nu voi intelege mare lucru si ca trebuie sa prind macar firul personajelor principale. Iuri mi s-a parut un barbat slab, instabil, si nu fac referire la infidelitatile lui, ci la deciziile pe care le-a luat in timpul si dupa Revolutia Bolsevica. Mi-a dat impresia unui parinte dezinteresat de copiii sai, un filosof cu capul in nori, care abia isi poate avea in grija soarta sa. Ma gandesc ca de vina ar fi toate locurile si familiile prin care viata l-a purtat dupa moartea parintilor lui. Al doilea personaj important al acestei carti ar fi Larisa Fiodorovna, o mironosita a timpurilor ei, un caracter slab, “nu-i asa?!”, cu traume din adolescenta ce nu-i permit asumari mature. Am avut impresia ca toate masurile aberante pe care le-a luat nu au fost o secunda trecute prin filtrul gandirii, a reactionat din impuls si cu totii stim care au fost urmarile. Daca tot am ajuns la cei doi, vreau sa punctez o chestiune pe care am vazut-o pe unele coperte sau recomandari de carte. Nu, acesta nu este “unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste”! Este o carte cu extrem de multa politica si istorie prezentata doar pentru cei familiarizati cu rebelii si partizanii vremurilor irevolutionare. Este filosofia de viata a scriitorului, expusa prin intermediul unui personaj fictiv. Este o fresca sociala a proletariatului rusesc si al instaurarii socialismului. Pasternak, desi destul de delirant, a avut sclipiri de geniu, le-am remarcat, mai ales in frumusetea descrierilor naturii, a iernilor friguroase si a verilor dogoritoare, a ogoarelor cu grau sangeriu sau al campurilor cu trenuri inzapezite. Am remarcat ciclicitatea aceasta a anotimpurilor si a calatoriilor la est si vest de Urali.

In ceea ce priveste "Hamnet" pot sa insir concret ce nu mi-a placut, si voi incepe cu scopul acestei fictiuni istorice (?!). Care a fost scopul acestei carti?! Nu iti dai seama de contextul istoric si cultural, elementele descriptive si de decor sunt extrem de vagi, as spune chiar absente. Nu ma deranjeaza asta, in mod normal, dar cand te hotarasti sa scrii o astfel de "biografie" (mult spus) trebuie sa ai o documentatie masiva in spate! Daca nu as fi stiut cine a fost Hamnet/Hamlet si ca aceasta carte este despre familia lui Shakespeare, nimic nu mi-ar fi asigurat banuielile. Exista un "meditator", un "sot al lui Agnes", un "fiu al lui Jack", niciodata un William Shakespeare! Ok, pot sa inteleg ca nu el este in prim plan, macar o data in viata, dar ce sa vezi?! Nici personajul eponim nu este in prim-plan! Este extrem de slab conturat... Un alt aspect neplacut a fost maniera narativa a actiunilor, multe pagini despre dinamica muschilor, mimica fetelor, miscarile mainilor, atingeri, pozitia corpului, care nu aduc niciun plus, din contra, ingreuneaza urmarirea personajelor. Irelevante... Imi pare rau sa zic, dar aceasta carte mi s-a parut extrem de slaba! Constructia povestii, a personajelor, dialogul jenant, realitatea istorica, trairile unei mame dupa pierderea copilului, firele narative... nimic! Nimic nu mi-a placut...