"...este ora 25, când e prea târziu pentru mântuire și pentru viața și pentru moarte!" Astăzi, cand inteligenta artificială este pe cale sa cucerească lumea, acest roman publicat în 1949, este cu atât mai actual cu cât ne găsim încă în fata acelorași întrebări: Ce șansă mai are individul în fața unui mecanism programat sa gândească în șabloane/statistici? Mai contează individualitatea noastră când suntem percepuți doar ca făcând parte din anumite categorii? Iohann Moritz este încadrat cu rea-credință într-o astfel de categorie și întregul său destin este pecetluit, nemaiputând sa iasă din acest mecanism uriaș căruia i-a căzut pradă, fiind aruncat din lagăr în lagăr, încadrat pe rând ca evreu, ungur, neamț, rus, reușind după mulți ani sa trăiască 18 ore în libertate, înainte de a fi încadrat iar într-o nouă categorie și dus într-un nou lagăr. Deși la început personajele își păstrează individualitatea, fiind tratate și descurcandu-se în funcție de statutul social și clasa din care fac parte, spre sfârșitul cartii îi regăsim pe toți prinși în aceeași situație fără ieșire, egali în fata sclavului tehnic, acest uriaș mecanism care conduce lumea si căruia nu i te poți opune. Se regăsesc și elemente autobiografice ale autorului în personajul Traian Koruga, fiu de preot, romancier și diplomat, ca și autorul și prin vocea căruia autorul își expune părerile referitoare la pierderea identității, dezumanizare, uniformizare si lipsa de sanse în fata unui sistem represiv. "Impietreste-ma, Doamne, dar nu ma lasă singur aici! Dacă ma părăsești Tu, eu nu voi putea nici măcar sa mor! Carnea și spiritul, uite, îmi sunt moarte, dar eu trăiesc mai departe! Lumea a murit, și trăiește! Și nu suntem nici strigoi, nici oameni..." zice Traian Koruga. O recomand cu drag, o carte care cu siguranță te va pune pe gânduri, îți va schimba perspectiva asupra societății în care trăim și care va rămâne actuală prin profunda înțelegere a autorului a peri