O carte extraordinară. Când eram copilaș care abia silabisea, înainte să meargă la școală, am citit-o până am învățat năzdrăvăniile lui Habarnam pe de rost aproape. Și acum mai pot să îi numesc pe (cred) toți piticii care au zburat cu balonul dar și pe o o parte din prichinduțe. Este o carte de care se pot bucura și adulții. Mai ales cei care în inima lor au rămas copii. Am recitit-o în anii studenției și m-am distrat grozav. Este scrisă cu mult umor dar și cu o subtilitate specială care permite prichindeilor din lumea reală să învețe câte ceva folositor fără să fie izbiți de un moralism mult prea pregnant care de multe ori strică tot farmecul poveștii. Este o carte cum nu se mai scriu azi și cred că nu ar trebui să existe părinte îndrăgostit de copilul lui care să nu îi citească din ea. Cine știe, poate modele ca Ochi Albaștri sau Știe Tot se pot dovedi începutul inspirației copilașilor spre intrarea într-o viață de adult în care prietenia, compasiunea, dragostea de carte, reținerea de a judeca pe cei din jurul nostru mult prea pripit să fie însușite ca valori autentice, menite să mai însănătoșească societatea noastră de azi, care pare bolnavă de sexualitate și vulgaritate în exces dar și de nefireasca grabă cu care aparent vrea să ucidă în fașă singura amintire palpabilă a Edenului: Copilăria.