O poveste despre iubire, pierdere si regasirea sperantei.
Rob Coates are o viata de invidiat. O are alaturi pe Anna, sotia lui incredibila, si mai ales pe cea mai pretioasa fiinta, fiul lor, Jack, care transforma fiecare zi intr-o aventura extraordinara. Rob simte ca a castigat potul cel mare la loteria vietii. Pana intr-o zi in care totul se schimba – Anna e convinsa ca se intampla ceva cu Jack.
Atunci cand familia ajunge sa se confrunte cu o boala devastatoare, lumea lui Rob incepe sa se destrame. Ramanand brusc singur, cauta consolare in fotografierea zgarie-norilor si stancile pe care el si Jack obisnuiau sa se plimbe. Acum, trece ca un somnambul prin toate zilele sale, incapabil sa sara prapastia care-l desparte de sotia lui, de fiul sau si de viata in sine. Dar e hotarat sa se impace cu ce s-a intamplat si sa gaseasca drumul spre iertare.
Al nostru este cerul ii va atinge pe toti cei care au suferit o pierdere sau au trait o iubire adevarata, imensa. Luke Allnutt ne spune ca drumul de la speranta la disperare si inapoi nu e niciodata simplu, dar, chiar si asa, fiecare inima sfaramata poate invata sa bata din nou.
O carte minunata, extrem de emotionanta si cu totul remarcabila. - Lucy Diamond
Incredibila, coplesitoare si plina de speranta. - Rachael Lucas
Fragment din cartea "Al nostru este cerul" de Luke Allnutt:
"
- Eram la Costa, era atat de liniste, iar Jack statea in coltul pentru copii si desena. Ii luasem un milk shake de ciocolata si era atat de incantat, iar eu eram multumita ca suntem numai noi doi. Apoi am vazut-o pe tipa asta, Joanna. O mai stii? De la cresa lui jack.
- Joanna, da, parca, vag. Nu era femeia care povestea mereu despre divortul ei?
- Da, fix aia. S-a strecurat spre mine, cu un mers ca de soparla perversa, si mi-a zis buna. Nu stiu de ce, eram sigura ca stie ce se intampla cu Jack, pentru ca avea un zambet nervos intiparit pe fata. Apoi s-a uitat la Jack si a zis Saracutul de tine, iar el era chiar acolo, la doi pasi, o putea auzi. Apoi a zis ceva ingrozitor. Cum ca noi acum strangem cat mai multe amintiri impreuna. Amintiri. Chiar a zis asta. Iar eu nu prea am stiut ce sa-i spun. Am asigurat-o ca Jack se va face bine. Ca si cum era treaba mea sa ma justific in fata ei. Ca si cum era in vreun fel treaba ei. Si apoi stii ce a facut?
- Ce?
- M-a imbratisat. La naiba, chiar in mijlocul cafenelei Costa.
- Doamne.
- Mda. Stii cum ma panichez eu cand vine vorba de asa ceva. A fost oribil. Parca nu avea de gand sa-mi mai dea drumul vreodata.
Ma amuza imaginea Annei, imbratisata cu forta in cafenea. Eram convins ca nu-i intorsese imbratisarea.
- Dupa asta, m-am tot gandit ca ar fi trebuit spun pe loc cat de nesimtita si lipsita de empatie fusese. Dar nu putusem, pentru ca Jack era acolo. Si ce rost ar fi avut, pana la urma?
- Unii oameni sunt doar niste idioti nenorociti.
M-am dus in bucatarie, mi-am turnat si mie un pahar de vin, apoi m-am asezat langa ea, pe canapea."