„- Chemarea mea este noua religie si proclamarea ei, i-am dezvaluit atunci lui Hermann o parte din conversatia pe care o avusesem cu sufletul meu in noaptea dinaintea intalnirii noastre: stiu ca sufletul meu spune adevarul.

- Si pe mine m-ai convertit, il aud apoi pe Hermann rostind, m-ai ajutat sa ajung la mine insumi. Din pamantul meu proaspat afanat rasare pe lume un copil: Demian. Este un nou vlastar crescut din mine, nu gasit prin paginile ingalbenite ale unor carti de mult uitate prin rafturile inalte ale bibliotecilor. De-acum, el imi va fi calauza si noi ne vom spune ramas-bun.

- Inseamna ca reusesti tu ceea ce mie inca nu-mi izbuteste; sa te pui la dispozitia destinului, fara nicio retinere.

- Da, si destinul il vrea pe Demian.

Apoi mi-am amintit brusc de Golem, nu mai era cu noi, fugise cu hartia pe care scrisesem: „Cazi, vreau sa cad cu tine, indiferent cine-ai fi" si am inteles ca se va petrece un lucru dincolo de vointa mea si va trebui sa ma pun in slujba lui, pentru ca face parte din destin si, cand e vorba de destin, nu mai exista morala, consolare, iubire, toate trebuie sacrificate: „Anna trebuie sacrificata!" am auzit amandoi vocea Arrhetonului.

- Singuri, draga Hermann, singuri si fara de consolare, trebuie sa ne urmam drumul, am continuat eu ceea ce incepuse Arrhetonul sa spuna.

Oh, cate lucruri s-au petrecut intre noi! Stiam ca avem cev iesit din comun si asta ne-a legat atat de tare, ne-a facut sa tanjim unul dupa altul, sa credem ca putem alunga, uneori, sentimentul singuratatii, cu gandul ca ne avem unul pe altul. A venit timpul sa ne despartim. Te vad cum plangi dupa Pistorius: „M-a parasit o calauza. Ma aflu cu totul in bezna. Nu pot face nici macar un singur pas. Ajuta-ma!" si vad chipul lui Demian. Ceva nou si greu de inchipuit se intampla.

Apoi o vad pe Ralona stapanita, fascinata, posedata de Demian, infranta de el, pe cale sa-si ia zilele, pentru ca este o fiinta foarte sensibila si acum e prea zguduita ca sa mai suporte viata, se roaga sa moara, pe Golem nu poate conta, tocmai o salvase din ghearele mortii. Stand pe terasa casei sale, priveste cerul si se roaga: de acolo vine salvarea, isi spune ea si are dreptate, vede o stea si toate nazuintele ei se indreapta intr-acolo. Steaua se apropie de ea, o tintuieste cu razele sale luminoase, intre ea si stea arde o mare dragoste, Ralona ridica mainile si-i face semn sa se apropie, sa o ia cu ea acolo sus, ea este gata sa o urmeze, nimic n-o mai retine pe lume, acum, dupa ce Demian a alungat-o din viata lui, Demian nici nu mai conteaza, acum stie, privind steaua, acum intelege ca ea si steaua formeaza un tot, o pereche. Vrea sa plece cu steaua, dar steaua ii face semn de ramas-bun cu razele ei si-i spune ca n-a venit inca timpul, se va intoarce la un moment dat... Steaua i-a trimis in suflet puterea de a urma calea spre Ea insasi. Candva, vor fi una. Ralona trebuie sa ajunga la capatul drumului individualizarii.

A fost cat pe ce sa abandoneze. De ce?

A indraznit sa-si scrie povestea de dragoste, lucru pe care Anna, la randul ei, a fost tentata sa-l faca si am descurajat-o.”