Cateva „insule de Europa” in centru si o vasta periferie - asa se poate defini Bucurestiul de mai bine de un secol. Daca uitam de propriile noastre iluzii si ne interzicem nostalgii confuze, Capitala ne apare ca un oras al contrastelor ilare, al neasemanarii si al neamestecului social — asta se citeste in notele calatorilor straini pe meleagurile noastre si asta inteleg si romanii lucizi din aproape 550 de ani de istorie atestata.
Oamenii orasului alcatuiesc un univers deprimat, demoralizat, plin de betesuguri psihosociale, care se intrepatrunde de secole cu cotidianul alert, sub presiune, al unei agitatii sterile, daca e sa luam in considerare rezultatele. Ca si cum interminabilele tranzitii n-ar putea fi oprite sa secreteze la vedere slabiciuni devenite lege in ruptura dintre forme si fond, stapani si slugi, „slabi” si „tari”.
In „Bucurestiul iubit” se vad inca prin toate cartierele secvente de mahala, ca intr-o excursie prin tunelul timpului — in fapt, un reflex al tranzitoriei periferii ce s-a instapanit ca sa dureze, de la margine pana la centru, in Hilariopolis-ul vidat de norme si solutii practice.
Fragment din carte:
„Strainii si modernizarea Bucurestilor sau periferia tolerata
Cea mai interesanta, complexa si dinamica perioada a istoriei bucurestene a fost cuprinsa, in linii mari, intre 1848 si 1948. In aceasta suta de ani procesul de modernizare a intregii societati romanesti a avut ca pivot orasul Bucuresti si, implicit, diversitatea etnica a lumii bucurestene. Modernizarea, mijlocita de o foarte variata populatie alogena, a impletit, intr-un timp relativ scurt, elementele distincte ale modernismului european cu trasaturile societatii bucurestene si romanesti in general. Comunitatile alogene, indeobste compuse din elemente de tip urban ca mentalitate, model civilizational si profil socio-profesional, au dat Bucurestiului modern un caracter cosmopolit, multicultural. Astfel, daca la inceputul veacului al XIX-lea limba de salon era greaca, ea se vede inlocuita treptat cu franceza. Familiile burgheze vorbesc, in afara de limba natala, limbi la moda sau de circulatie, precum engleza, germana, italiana, si, desigur, romana. Trecerea de la vechi la nou in societatea bucuresteana se simte mai ales in cotidian si in spatiul restrIns al vietii private. Obiceiurile la moda, de la vestimentatie si cod comportamental pina la dialogurile purtate in felurite imprejurari, indica de timpuriu o ruptura intre cei vechi (batrinii), si cei noi (tinerii). Primii sint mai conservatori, fideli modelului cultural greco-oriental ; ceilalti, foarte dinamici, radicali si imprevizibili, se servesc de modelul european ca de un virf de lance indreptat impotriva vechiului, caci sint favorabili schimbarii mai mult sau ami putin moderate.”