In fiecare zi, dupa scoala, Miranda parcurge traseul cel mai sigur spre casa. Stie pe unde e bine sa mearga si sa se opreasca (de pilda la magazinul lui Jimmy), si stie pe cine sa ocoleasca: de exemplu, pe nebunul din coltul strazii care mormaie ca o incantatie carte – punga, buzunar – pantof.

    Pe neasteptate, ordinea si firescul lucrurilor se destrama: fetita incepe sa primeasca biletele din partea unui personaj misterios, care sfideaza legile timpului si ale spatiului. O vor ajuta aceste indicii pe Miranda sa recompuna puzzle-ul fantastic al calatoriei in timp?
 

 

    “In drum spre casa am descoperit din nou ca mergeam cu cincizeci de metri in urma lui Sal. Ma invatasem sa nu mai alerg sa-l prind din urma. N-ar fi scos un cuvant, ar fi continuat sa mearga cu ochii tinta pe adidasi. Asa ca doar m-am uitat cum inainta leganandu-se, purtand caciula lui bleumarin tricotata, si cum isi clatina capul intr-o parte si intr-alta, cum face de obicei cand merge. Cred ca i se parea ca arata dur, cu caciula trasa pana la sprancene.

    Pe urma, pe usa indoita si plina de zgarieturi de langa atelierul auto a iesit Marcus, purtand aceeasi haina militara verde ca intotdeauna. A luat-o in jos pe strada - spre Sal.

    Chiar daca eram destul de mult in urma lui, l-am vazut pe Sal cocosandu-se si incetinind. Stiam ce face. Cauta o iesire. Se putea preface ca trebuia sa traverseze strada din senin? Ca tocmai si-a amintit ca avea ceva de cumparat de la Belle? Era cam tarziu, Marcus aproape ajunsese in fata lui. 

    L-as fi putut striga pe Sal, in momentul acela. Ar fi fost usor. I-as fi oferit o scuza sa se intoarca si se indeparteze de Marcus. Pe urma, poate ca Marcus s-ar fi oprit sa stea de vorba un minut cu mine, iar Sal si-ar fi dat seama ca totul era in ordine. Poate ca ar fi scapat de frica de Marcus chiar atunci, pe loc. M-am gandit mult la asta, pentru ca mi-am dat seama ca as fi putut schimba tot ce s-a intamplat mai tarziu.

    Dar in loc sa-l strig, am stat si l-am urmarit. Sal s-a lasat pe vine si s-a prefacut ca-si leaga un siret. Cerea indurare. Sa se lase pe vine ca sa-si lege siretul insemna „nu pot sa ma bat, nu pot sa fug, ma inclin in fata ta".”