Venin si umbra si adio este ultimul volum al trilogiei Chipul tau, miine
 
Venin si umbra si adio, ultima parte a trilogiei romanesti Chipul tau, miine, este considerat si cel mai reusit roman din acest triptic apartinind lui Javier Marias. Eroul povestii, Jaime Deza, se afla la Londra si lucreaza pentru agentia secreta de informatii condusa de Bertram Tupra. Deza se vede nevoit sa se uite la colectia de filme a lui Tupra, care surprind vietile private ale unor politicieni, celebritati sau simpli cetateni. Scenele oribile, filmate pe ascuns, se infiltreaza in mintea si in existenta lui precum veninul, contaminind totul, umplindu-l de indoieli si lasindu-l in imposibilitatea de a reactiona. Inca urmarit de umbra lui Tupra, se va intoarce la Madrid sa-si vada tatal si pe Luisa, sotia de care inca nu a divortat si care acum este abuzata de un iubit violent. Astfel, in Spania, o noua viata incepe pentru protagonistul nostru, una care il face sa descopere ca poarta in sine, precum semenii sai, posibilitatea de a deveni Sir Death sau Sir Punishment, ingerul intunecat al violentei si al mortii. Este sufletul nostru in stare sa suporte ceea ce ne e dat sa traim? Trebuie oare sa povestim intotdeauna ceea ce ni se intimpla? Il cunoastem cu adevarat pe cel alaturi de care traim? La aceste intrebari si la multe altele va raspunde romanul Venin si umbra si adio, piesa ultima care intregeste magistral capodopera lui Javier Marias, o sinteza a viziunii sale existentiale si artistice, deghizata intr-un captivant roman de spionaj.
 
Citind Venin si umbra si adio, nu poti sa nu te gindesti ca acest roman cu totul straniu, cu stilul lui plin de imprevizibil, cu dramele si povestile lui de iubire, cu scenariile de comedie noir, poate fi prima capodopera autentica de fictiune a secolului XXI. - The Guardian

Gravitatea unui scop, nevoia imperioasa de a gasi un raspuns, o cale de a actiona, de aici porneste si se construieste fascinantul roman al lui Marias. - The New Criterion

Un tur de forta literar ce vorbeste despre trecutul care ne conditioneaza, dar si despre prezent, despre ceea ce am devenit. - The Economist


Fragment din roman:

"Dar domnisoara Perez Nuix n-a cazut in cursa, in improvizata si semiconstienta mea cursa. N-a incercat sa-mi ofere ceva pe loc, o compensatie, o suma, un procent, un cadou, nici macar promisiunea recunostintei sale vesnice. Stia fara indoiala ca o fagaduinta nu inseamna nimic tangibil, si probabil nici simbolic. Lumea spune prea des: raman vesnic recunoscator", e una dintre cele mai gaunoase fraze din cate se pot auzi, totusi o auzim frecvent, intotdeauna cu acest epitaf invariabil, intotdeauna cu acelasi iresponsabil „vesnic", un indiciu in plus al lipsei totale de caracter concret, de adevar si chiar de sens, ba uneori se mai adauga: „Orice pot sa fac pentru tine, acum sau mai tarziu, n-ai decat sa-mi ceri, sunt la dispozitia ta oricand, cand adevarul e ca nimeni nu cere nimic pe loc - ar parea un do ut des, un gest de profitor iar daca o face mai tarziu, fraza aceea gaunoasa a fost de mult uitata si de altfel nimeni nu apeleaza la ea, rareori ii aduci cuiva aminte: „Mai demult mi-ai spus..."; oricum, cel care-si ia inima-n dinti se prea poate sa primeasca urmatorul raspuns: „Am zis eu asa ceva? Nu stiu, e ciudat, ma indoiesc, nu-mi mai aduc aminte", sau: „Cere-mi orice altceva, dar asta nu, asta nu, e singurul lucru pe care mi-e imposibil sa-l fac, nici nu poate fi vorba de asa ceva, nu-mi cere asta", sau: „Nici nu stii cat de rau imi pare, as fi facut-o cu cea mai mare placere, mi-e cu neputinta, de ce n-ai venit in urma cu cativa ani, acum nu-mi mai merge asa de bine ca inainte". Asa ca cine nu vrea altceva decat sa i se intoarca serviciul facut ajunge sa ceara el, luand lucrurile de la inceput, ca si cum n-ar exista antecedente, si trebuind chiar sa se roage („Te rog, te rog. Te rog, te rog"). Ea era suficient de inteligenta incat sa nu-mi promita himere, nici nastrusnice recompense in natura, nimic palpabil, in prezent sau in viitor. "