Julie lythcott-Haims a ocupat functia de decan pentru studentii din anul I si de consilier al studentilor de la Universitatea Stanford, unde a primit Premiul Dinkelspiel pentru contributiile ei la experienta studenteasca. 

 

    Fragment din lucrare:

 

    „Sucombarea in fata cursei inarmarii care este admiterea la facultate

 

Odata ce copiii nostri sunt in gimnaziu, in orice dupa-amiaza data, din orice semestru, ne temem — si ar putea sa fie adevarat — ca, daca primeste un 7 sau nu reuseste sa se califice in echipa sportiva de elita, sau nu reuseste in alt fel sa bifeze fiecare punct de pe lista dupa care se desfasoara copilaria, copilul nostru nu va reusi sa intre la facultatea pe care o avem in vedere pentru el (iar ceea ce avem in vedere pentru el are legatura cu locul unde am invatat, cu convingerea noastra referitoare la care facultati ofera „cea mai buna" pregatire, cu parerea noastra despre absolventii care au „cele mai bune" oportunitati de angajare sau cu dorinta noastra de a avea cele mai bune motive pentru a ne lauda la cafea sau la cocktailuri cu prietenii, si asa mai departe). Apoi, ni se pare ca trebuie sa facem la fel de mult sau chiar putin mai mult decat ceilalti parinti par sa faca, pentru a facilita rezultatele la facultate pe care le dorim copilului nostru. Astfel incat, chiar si atunci cand instinctul ne spune nu face asta - ca atunci cand ne confruntam cu o problema etica precum a face sau nu de la bun inceput tema copiilor, sau cand suntem pur si simplu epuizati de atata planificare, sofat si coordonare -, cea mai mare teama este ca s-ar putea intampla ceva rau daca nu ne implicam.

    Starea de spirit referitoare la cursa inarmarii pentru admiterea la facultate este cam asa: „Daca imi las copilul sa scrie singur lucrarea, s-ar putea sa nu reuseasca prea bine si s-ar putea chiar descurca slabut si, da, sper ca va invata din aceasta si se va descurca mai bine data viitoare.”