In anul 1948, Romania era o tara ocupata de sovietici, care aveau prezente Armata Rosie, consilieri, agenti KGB1, societati mixte (SOVROM-uri 2 ), iar liderii politici romani nu intreprindeau nicio actiune fara avizul prealabil al Kremlinului. Reamintim ca Stalin daduse ordinul de atac impotriva Bisericii Greco-Catolice Ucrainene la 2.03.1945. In Romania, persecutia impotriva Bisericii Catolice (Romano Catolica si Greco-Catolica) a inceput progresiv, inca din 1944, urmand ca atacul decisiv impotriva ambelor Biserici sa fie declansat de-a lungul anului 1948. Lucrurile s-au desfasurat dupa cum urmeaza: 

 

A. S-a pornit o ofensiva deschisa impotriva Bisericii Catolice in general, care s-a desfasurat de-a lungul intregului an 1948 si urmarea sa-i limiteze in mod radical structura si mijloacele de actiune. 

 

B. In paralel, s-a lansat "operatiunea de unificare", adica atacul impotriva Bisericii Greco-Catolice, care a culminat cu un adevarat "asalt" asupra tuturor localitatilor cu greco-catolici din Transilvania, avand drept obiectiv ,,lichidarea" acestei Biserici si preluarea de catre Biserica Ortodoxa Romana a tuturor bisericilor greco-catolice, a catedralelor, a unora dintre manastiri, precum si a credinciosilor grecocatolici "trecuti" la ortodoxie. 

 

C. Imediat dupa ,,lichidarea" Bisericii Greco-Catolice (la 1.12.1948) s-a trecut la atacul impotriva Bisericii Romano Catolice, care a avut drept obiectiv preluarea de catre Securitate a controlului asupra structurilor de conducere ale acestei Biserici.

 

In timpul desfasurarii persecutiei, apoi a ,,asaltului" impotriva Bisericii Romane Unite, episcopii greco-catolici nu avusesera cum sa afle ceva despre: 

- "Planul concret pentru revenirea Bisericii greco-catolice la ortodoxie" (Planul Ministerului Cultelor); 

- Infiintarea Comisiei CC al PMR care a coordonat "asaltul"; 

- Dispozitiile III si IV ale Ministerului Cultelor, deoarece acestea fusesera publicate doar in documente interne ale MAI (in schimb, Dispozitiile I si II, cu trecerile in grup si prin capii de familie, le fusesera accesibile prin presa cotidiana); 

- Cele trei ordine circulare secrete ale Securitatii. 

- Ei n-au avut cum sa realizeze ca preluarea bisericilor s-a desfasurat - conform unor ordine secrete, dupa cum stim astazi - fara nicio legatura cu ,,trecerile" la ortodoxie, respectiv cu ,,procentele" acestor ,,treceri". 

 

Dupa iesirea din inchisoarea Sighet a celor trei episcopi supravietuitori, la 4.01.1955, aflandu-se timp de un an si trei luni in Domiciliu Obligatoriu (D.O.) comun, ei au putut fi vizitati de preoti cu responsabilitati din toate eparhiile. Acestia le-au relatat cele intamplate in Etapele Isi II ale "asaltului", in timp ce episcopii erau blocati la resedinte. Dar nici preotii care i-au vizitat, si care fusesera la randul lor alungati sau arestati, nu-si putusera crea o imagine clara si completa asupra Etapei a III-a a "asaltului". 

 

Este surprinzator pentru noi, azi, sa vedem cat de exact au reusit totusi episcopii sa sintetizeze - in memoriul lor comun din 23.04.1956, redactat din D.O. la manastirea Curtea de Arges - desfasurarea "asaltului":