O altă carte cutremuratoare din seria mărturiilor despre Coreea de Nord. Aproape jumătate din ea descrie viața de zi cu zi a coreenilor din Nord: foametea cruntă (nu își permiteau decât o masă pe zi, și aceea compusă din terci sau orez - cele două surori Park își juraseră că atunci când vor avea bani își vor cumva găleți întregi de pâine), urmărirea permanentă de către sistem, îndoctrinarea copiilor în cărțile pentru copii (aceștia erau convinși în Kim Ir Sen aducea ploaia și că Kim Jong-Il citea gândurile) sau în școli (problemele de matematică aveau mereu în ele "nenorociți de americani" care erau omorâți de bravii comuniști coreeni), precaritatea sistemului de sănătate (o singură seringă folosită la sute de pacienți, morții din spitale erau lăsați pe caldarâm, în curte, pradă șobolanilor, vreme de mai multe zile înainte de a fi strânși), sărăcia lucie a majorității coreenilor (salariul lor echivalând doi dolari pe lună, prețul pentru câteva kg de cereale), colectele periodice de caca impuse de guvern (pentru a fi folosit pe post de îngrășământ). Cealaltă jumătate a cărții este povestea și mai teribilă a evadării și a adaptării la lumea capitalistă.

În “Drumul către libertate. Autobiografia unei refugiate din Coreea de Nord”, Yeonmi Park povestește cum a fost să copilărească și să pășească în adolescență în această țară, înainte de a fugi cu mama ei în China, iar mai tîrziu în Coreea de Sud, prin Mongolia. Și-a văzut mama violată, iar mai tîrziu chiar ea a fost supusă unor rele tratamente din partea celui care pretindea că are grijă de ea.

Ce m-a impresionat însă este că autoarea, acum în vîrstă de numai 22 de ani, nu regretă aceste experiențe.