• De unde vin copiii inteligenti

 • Cum sa-l ajuti pe copil sa inceapa sa vorbeasca

 • De ce dupa trei ani nu e deloc tarziu

 • De ce sa inveti copilul sa deseneze

 • Daca trebuie sa cresti un poliglot

 • Cum sa iei pranzul cu geografia

 • Daca o povestire despre papadie poate pune bazele unei gandiri sistemice

 • Ce este pisicopedagogia
 

    Anna Bikova s-a nascut in 22 noiembrie 1977 in orasul Polevskoi din regiunea Sverdlovsk. In copilarie, mama sa, bibliotecara de meserie, lucra pana seara tarziu. O lua de la gradinita cu program prelungit si o tinea cu ea la serviciu pana la ora 20.00. Acolo, micuta Anna isi petrecea timpul citind carti si rasfoind reviste. Invata sa citeasca de la 4 ani si lectura cartilor ramane hobby-ul ei preferat. Decizia de a urma cursurile facultatii de matematica a dezamagit-o pe profesoara de literatura (convinsa ca Anna va alege jurnalismul) si pe profesoara de desen (convinsa ca Anna va continua studiul desenului). Dupa 20 de ani, Anna Bikova se simte mai atrasa de literatura si de desen decat de matematica, dar nu regreta decizia luata, convinsa de ceea ce a spus Lomonosov, ca matematica pune ordine in gandire. Termina si facultatea de psihologie si devine, astfel, psiholog, unul de succes. Anna Bikova este si o blogge-rita de succes.

 

    „CREATIA COPILULUI SI GRANITELE PERMISE 

 

    Cand dezvoltati creatia la copil, nu trebuie sa uitati de disciplina, de cadrele clare pentru ce se poate si nu se poate. Cadrele nu trebuie sa fie foarte inguste, altfel nu va avea spatiu de creatie. Dar daca nu sunt cadre deloc, atunci vom avea un asa-numit „artist liber'', incapabil sa se acomodeze cu vreun sistem, chiar daca e mai mobil, care nu stie sa respecte regulamentele, intelegerile, care nu tine cont de ceilalti oameni. Creatia nu e doar un desen sau o aplicatie. Creatia mai trebuie inteleasa si global: atitudinea fata de munca, de oameni, de viata. In afara de fantezia debordanta – „Asa vad eu!" –, mai trebuie sa fie si intelegerea faptului ca nu esti singur in lume si nici centrul Universului. 

    * * *

    Totusi a facut asta... Saska a tuns dracena. Fiecare frunzulita a scurtat-o exact cu doua treimi. Am apucat de cateva ori sa-i iau foarfeca, dar o data tot mi-a scapat. Uite, Saska are dorinta de a reface aceasta lume dupa propriul gust. Pentru ca el stie mai bine cum trebuie sa fie totul.

    Si a mai pus si niste abtibilduri pe usa de la dormitor. Tulburarea confortului meu estetic a fost complicata de comentariul: „Mama, asta e un cadou pentru tine." Un cadou nu poti sa-l iei asa si sa-l rupi, asta va atinge sentimentele celui care l-a daruit... Ii multumesc pentru cadou si-i cer permisiunea sa mut abtibildul pe frigider, argumentand ca la bucatarie petrec mai mult timp decat in dormitor si deci voi admira mai mult abtibildul daruit. Abtibildul nu va strica infatisarea exterioara a frigiderului. El se incadreaza armonios in compania zecilor de magneti, a altor abtibilduri si suvenire.

    Era cam suspect de liniste in camera copilului deja de zece minute... Ma duc acolo si... ce vad! Saska picta piciorul unui scaunel din lemn geluit cu guasa de culoare neagra. La acel moment un alt picior avea deja culoarea neagra. Cand mi-a revenit glasul, am putut sa oftez:

    — Sasa, de ce ai facut asta?

    Sasa isi continua imperturbabil activitatea. Mi-a facut un comentariu explicativ:

    — Ca sa fie frumos.

    Exista o lege: „Ce nu e interzis este permis." Din acest punct de vedere Saska nu a facut nimic de condamnat. Doar nu l-am avertizat ca nu trebuie sa picteze mobila. Nu stiu de ce, am scapat din vedere ca asa ceva e posibil. Cuvintele „creatie" si „a creat" au aceeasi radacina. Imi dau seama ca 15 minute pe hartie standard A4, sub supraveghere si in prezenta unor instructiuni precise si a unui model – asta nu e creatie. Creatia este atunci cand materialele, inspiratia si zborul fanteziei sunt in deplina libertate. Dar fara cadre poti „crea" o multime de alte lucruri... Eu stabilesc cadre. Saska poate picta chiar si pe pereti, dar numai in camera lui si numai deasupra propriului pat. (Saska a avut odata un colaj ad-hoc facut din bufnite, copaci si motociclete.) Daca vrea, poate sa acopere cu abtibilduri toata masa lui. Dar numai pe a lui. Pe masa lui Arseni nu are dreptul sa faca nimic – deja nu mai este teritoriul lui Saska, iar teritoriul strain trebuie respectat. In teritoriul adultilor (dormitorul, cabinetul meu) NU SE POATE INTRA pur si simplu cu creioane, creta, plastilina, lipici, jucarii, mancare, bautura. E un tabu ferm. Tin foarte mult la ordine si curatenie pe teritoriul meu. Sunt gata sa ma impac cu plastilina pe comoda din camera copiilor – asta nu trebuie luata! Saska a modelat si a amplasat acolo semne importante: „E interzis sa se dea de mancare la dinozauri" si „Atentie! Dinozauri!". Sunt loiala fata de gramada de pietre din coltul camerei copiilor – este comoara lui. Nici batul gros, noduros, care iese din cutia cu jucarii, nu-mi starneste iritare. Saska m-a avertizat ca este sabia lui Jedi.”