Mia este o pianista remarcabila. Toti ii prevad un viitor frumos pana in ziua in care dispare fara nicio urma, in drum spre casa. Timp de 24 de ani nimeni nu o poate gasi. Ce s-a intamplat? Poate fi elucidat adevarul prin intermediul unor vise? Si chiar daca acestea apar la o tanara detectiva aflata abia la inceput de cale? O viata blocata intre vis si realitate, un mister pierdut in timp, un detectiv ce taie rasuflarea si ne obliga sa ne intrebam cine sunt cu adevarat oamenii din jurul nostru.

 

Andreea Russo este autoarea generatiei sale. Isi scrie cartile la calculator si telefonul mobil. Comunica pe Facebook cu cititorii sai pentru a afla parerea si asteptarile lor. Lucreaza cu pasiune asupra visului de a deveni intr-o buna zi laureata a Premiului Nobel pentru Literatura. A debutat cu trilogia Amintiri din viitor, o utopie despre destin, trecut si viitor. Volumul I al trilogiei a fost premiat la Salonul International de Carte pentru Copii si Tineret din Chisinau, editia a XX-a. 

Fragment din cartea "Fata cu vise alb-negru" de Andreea Russo:

 

„Stiti de ce oamenii se supara cand ii abandonati? Din motiv ca le distrugeti planurile, scopurile, visele, sperantele. Asta doare cel mai mult. Acel tablou imaginat, a disparut, nu mai este, in loc sa-l pictati impreuna, ati plecat luand culorile.”

 

"Noaptea e prea lunga, soarele inca nu a rasarit, iar eu astept sa sune desteptatorul, mai sunt doua ore de asteptare, ce as putea face in doua ore? 

Doua ore. Mult sau putin? Probabil mult, dar, probabil si putin. Timp de doua ore iti poti schimba viata radical, simplu, luand o decizie de care iti e frica. Poti atinge succesul sau poti sa te prabusesti in esec. Sunt doua capete. Dar mijlocul? Da, exista si un mijloc. Evident. Doar ca acest mijloc este evitat, acesta reprezinta o stabilitate si o monotonie apreciata de catre putini. Cei mai multi se afla anume la mijloc, acestia tin balanta, ei sunt cei mai importanti, dar nu se considera importanti. Trist. Doresc sa fac parte din acest mijloc, doar ca pana atunci e nevoie sa prind curaj ca in doua ore sa schimb totul. Cine a zis ca firescul nu are nevoie de timp? 

Intind mana dupa casti si ascult, imi reamintesc muzica din vis, as compara, dar urasc comparatiile stupide. 

Cobor scarile, il vad din spate, deja mananca, inca nu si-a pus sacoul, e doar in camasa. Sunt sigura ca imi aude pasii, trec pe, alaturi: 

— Buna dimineata, zic eu. 

— Buna dimineata, cum ai dormit? 

— Bine, multumesc. 

Abia am reusit sa privesc ce am in farfurie ca el deja se ridica si pleaca. Din nou nu am vorbit, desi mi-am dorit asta. Si asa zilnic se inchid usile discutiilor dorite, dar nerostite. "