Fragment din cartea "Floarea albastra" de Penelope Fitzgerald:

 

"CERCUL DE LA JENA 

Tennstedt, credea Just, are avantajul ca se afla la peste optzeci de kilometri de Jena. Tanarul Hardenberg inca avea o multime de prieteni acolo, dar, dupa parerea lui Just, fara ei i-ar fi fost mai bine. De exemplu, fizicianul — caci asta era — Johann Wilhelm Ritter ar trebui trimis, spre binele lui, la un azil. Dar Ritter era un inocent. Ceea ce il soca in special pe Just era comportamentul femeilor de la Jena. Friedrich Schlegel, unul dintre primii prieteni pe care si-i facuse Hardenberg, era un mare admirator al lui Caroline, sotia fratelui sau August. Ea fusese si iubita lui George Foster, bibliotecarul. Acesta fusese parasit de sotie, Therese, pentru un gazetar, ea plangandu-se ca atunci cand le murise copilul de pojar nu primise nicio alinare de la sot, care nu facuse decat pasi silitori sa produca un inlocuitor. Friedrich Schlegel traia din nou cu o femeie mai mare decat el cu zece ani. Dorothea, fiica filosofului Moses Mendelssohn, aparent un fel de femeie mamoasa, care insa avea deja un sot, bancher, cu un nume pe care pur si simplu nu-l tinea minte. Oricum, oricine va fi fost, omul nu mai facea parte din povestea asta.

 Erau cu totii inteligenti, revolutionari, dar, cum fiecare avea alt plan, nu se ajungea nicaieri. Vorbeau intruna despre cum vor merge in Prusia, la Berlin, dar nu se miscau din Jena. Asta, credea Just, pentru ca Jena era mult mai ieftina. 

Pentru cercul de la Jena, Fritz era un fel de fenomen, un baiat de la tara, poate inca in crestere, care in entuziasmul lui putea sa sparga obiecte in jur, la cat de inalt si de stangace era. Friedrich Schlegel era convins ca baiatul e un geniu. Trebuie sa-l vedeti, le povesteau prietenii cunostintelor. Orice ati citi despre Hardenberg, nu-l veti intelege cum l-ati intelege daca ati lua ceaiul cu el o data.

- Cand ii scrieti, i-a spus Caroline Schlegel cea salbatica Dorotheei, cumnata ei, spuneti-i sa vina imediat si o sa fichtisieren cu totii, o sa simfilosofam si o sa sympoetisieren pana in zori. 

- Da, a raspuns Dorothea, trebuie sa ne adunam iar cu totii in fata camerei mele. Nu ma linistesc pana nu reusim. Dar, oricum, de ce umbla Hardenberg al nostru ca un contopist la cheremul vreunui Kreisamtmann plicticos?"