Fragment din cartea "Istanbul Istanbul" de Burhan Sonmez:

 
„A treia zi 

Povesteste Frizerul Kamo

PERETELE 

- In satul ascuns intre munti, acoperit de nori si care semana de departe cu o stanca, cu casele lui din piatra si gradinile fara pomi, pe la apusul soarelui a sosit un drumet intr-un vesmant negru si cu un toiag lung in mana. A dat binete intai zidurilor caselor, apoi cainilor si la urma batranilor care stateau la umbra zidurilor. Celor care l-au intrebat de nume le-a raspuns ca el e profetul si i-a refuzat politicos pe cei care l-au poftit in casa. Batranii au insistat totusi sa-i dea mancare drumetului care, venind de la drum lung in picioarele goale, avea talpile ranite si lasa urme de sange pe unde calca. El s-a multumit numai cu apa si a spus cu voce duioasa ca va fi musafirul si va manca mancarea celui care il crede ca este profet. Copiii l-au privit curiosi, insa ceilalti au ras. Drumetul si-a petrecut noaptea afara. De dimineata le-a spus din nou ca e profet si le-a raspuns inflacarat satenilor care i-au cerut sa le infaptuiasca o minune: Cuvantul care oglindeste sufletul este cea mai mare minune! Nu cautati o alta, credeti in cuvant! Nimeni nu l-a crezut si drumetul a ramas si-n acea noapte afara. A baut apa si s-a culcat cu cainii langa zid. Cand a vorbit in urmatoarea zi, au ras de el pana si copiii. Drumetul a ramas senin. Daca peretele asta ar vorbi, voi, care nu ma credeti, veti crede peretele? Si au raspuns cu totii in cor: Da, il vom crede. Era un om cu un vesmant negru, cu hainele peticite si descult. Nu avea decat toiagul din mana si traista din spinare. S-a intors si a spus zidului: Tu, perete! Spune-le batranilor si copiilor ca sunt profet! Satenii, desi nu credeau, au asteptat in liniste.”