Ziua care a schimbat lumea: 22 noiembrie 1963.

In Dallas s-au auzit trei impuscaturi.
John Fitzgerald Kennedy a fost asasinat.
De atunci istoria a mers pe alt drum.

Daca ai avea ocazia, ai schimba trecutul?
Oare ar fi o alegere buna?

Fragment din roman:

"Am plecat de la bodega lui Al pe la trei si jumatate. Cele sase ore pana la noua si jumatate nu au fost tot atat de bizare ca vizita mea in Lisbon Falls din urma cu cincizeci si trei de ani, dar pe aproape. Parca timpul se grabea, dar se si tara cu mers de melc totodata. M-am dus la casa pe care o aveam in Sabattus (pe cea din Falls o vandusem impreuna cu Christy si impartiseram castigul cand dizolvasem corporatia noastra maritala). M-am gandit sa trag un pui de somn, dar bineinteles ca nu am putut sa adorm. Dupa ce am stat teapan in pat vreo douazeci de minute, cu ochii lipiti de tavan, m-am dus la baie sa fac pipi. Pe cand ma uitam la urina care improsca vasul de toaleta, mi-am zis: Asta-i bere procesata din 1958. Dar in acelasi timp ma gandeam ca toata povestea era complet ridicola. Trebuie ca Al ma hipnotizase cumva.
Facuse el o smecherie, intelegi?
Am incercat sa termin de corectat lucrarile si nu m-am mirat catusi de putin cand am vazut ca nu sunt in stare. Unde era inspaimantatorul condei rosu al domnului Epping? Ce comentarii critice sa fac? Ce gluma buna! Nici macar nu eram in stare sa leg cuvintele intre ele. Asa ca am dat drumul la „tub" (cuvant revenit la moda din slangul anilor cincizeci; televizoarele de acum nu mai aveau tuburi) si am zapat o vreme printre canale. Pe TCM am dat peste un film vechi care se chema Dragstrip Girl. M-am pomenit ca ma uit atat de concentrat la masini vechi si la adolescenti macinati de angoase, ca m-a luat durerea de cap. L-am inchis. Mi-am facut ceva de mancare, dar n-am fost capabil sa inghit niciun dumicat, desi imi era foame. Am stat la masa si m-am uitat la mancarea neatinsa din farfurie si m-am gandit la Al Templeton care a servit iar si iar, an dupa an, aceleasi doua sau trei kilograme de hamburgeri. La fel ca minunea cu painile si pestii. Si ce daca din cauza preturilor mici aparusera zvonuri cum ca ar fi fost vorba de carne de pisica sau de caine? Avand in vedere cat dadea pe carne, fara doar si poate ca avea un profit urias la fiecare burger Dodolot pe care-l vindea.
Cand mi-am dat seama ca ma invarteam de colo-acolo prin bucatarie - incapabil sa dorm, incapabil sa citesc, incapabil sa ma uit la televizor, cu o cina delicioasa aruncata la gunoi - m-am urcat in masina si m-am intors in oras. Se facuse sapte fara un sfert si pe Main Street se eliberasera o multime de locuri de parcare. Am oprit vizavi de Kennebec Fruit si am ramas in masina, privind fix relicva cu vopseaua scorojita care fusese odinioara o afacere prospera a acestui orasel de provincie. Magazinul era inchis, in asteptarea bombei de demolare. Unicul semn ca ar mai fi avut ceva viata in el erau cele cateva afise Moxie vechi din vitrinele pline de praf (BETI MOXIE PENTRU SANATATEA DUMNEAVOSTRA! ne sfatuia cel mai mare), galbene si teribil de mancate de timp.
Umbra lui se intindea peste strada, aproape atingandu-mi masina. La dreapta, pe locul unde fusese magazinul cu bauturi, era acum o cladire ferchezuita din caramida unde se afla o sucursala a bancii Key. Si, in fond, cine mai avea acum nevoie de o vitrina verde cand puteai sa intri - top! - in orice bacanie din stat si sa iesi - top, top! - cu un sfert de whisky sau cu un litru de lichior de cafea? Si nu ambalate intr-o punga subtirica din hartie; in aceste vremuri moderne folosim plastic, baiete. Te tine o mie de ani. "