In Lisabona anului 1904, tanarul Tomas descopera un jurnal vechi. Acesta lasa sa se intrevada existenta unui artefact extraordinar care – daca va fi gasit – va redefini istoria. La volanul unuia dintre primele automobile aparute in Europa, tinarul porneste in cautarea acestei comori stranii. Treizeci si cinci de ani mai tirziu, un medic din Lisabona, pasionat de romanele politiste ale Agathei Christie, face autopsia unui cadavru si se gaseste in fata unui mister de nepatruns, consecinta cautarilor lui Tomas. Aproape jumatate de secol mai tirziu, in 1981, un senator canadian se retrage intr-un sat din Muntii inalti ai Portugaliei, indoliat dupa moartea sotiei sale. Are insa o companie dintre cele mai neobisnuite: un cimpanzeu. Si aici, in acest sat, indelunga cautare se va incheia intr-un mod cu totul neasteptat. Un roman obsedant despre dragoste si suferinta pierderii celor apropiati, plin de tandrete, umor si nesfirsite surprize, o explorare fascinanta a sufletului omenesc.

Faceti bagajele la cincisprezece ani dupa Viata lui Pi, Yann Martel ne poarta din nou intr-o lunga calatorie. Scriitura sa n-a fost niciodata mai fermecatoare, o combinatie de suav deloc siropos si tragedie deloc melodramatica. - The Washington Post



Fragment din romanul lui Yann Martel, "Muntii Inalti ai Portugaliei":

" Orice iluzii si-o fi facut el ca va conduce un soi de licurici – caci atunci cand se indeparteaza de partea luminata a automobilului, lucirea acestuia confera o oarecare credibilitate acestei imagini -,ele ii sunt spulberate in clipa cand porneste masina. Huruitul trepidant al motorului il duce cu gandul la un dragon, doar ca unul care scuipa niste flacari cam firave.
Nu doar firave: complet ineficiente. Luminile, care de aproape i s-au parut puternice, nu sunt decat niste licariri cat un varf de ac in bezna de nepatruns. Farul nu reuseste decat sa scoata la iveala - si nici asta prea grozav - asperitatile drumului aflate imediat sub botul automobilului. Tot ce se afla dincolo de asta - orice sleau, orice curba - apare brusc, oferindu-i o surpriza infricosatoare, mereu alta. Singura sa scapare - desi una cu totul ilogica, o stie foarte bine, dar tot nu se poate abtine si recurge la ea iar si iar - e sa apese pe claxon, de parca noaptea ar fi o vaca neagra care blocheaza drumul si care se va da la o parte din calea sa dupa cateva claxoane.
Cat bajbaie pe drumul spre Castelo Branco, nu iese din viteza intai.
In Portugalia lumina soarelui este adesea sidefie, licaritoare, prietenoasa. Te gadila. In felul sau, asa e si intunericul. Dai peste ghemotoace de bezna compacte, somptuoase, consistente, in umbra caselor, in curtile restaurantelor modeste, in partile nevazute ale copacilor mari. Pe timpul noptii aceste ghemotoace se latesc, inaltandu-se in vazduh precum pasarile. In Portugalia noaptea e un prieten. Asa sunt mai toate zilele si noptile pe care le-a trait Tomas. Doar in indepartata sa copilarie noaptea zamislea intotdeauna spaime. Si atunci dardaia de frica si tipa. Tatal lui venea de fiecare data sa-l salveze, se impleticea pe jumatate adormit pana la patul sau si-l lua in brate. Tomas adormea la pieptul lat si cald al parintelui sau. "