Nebun de fericire. O carte amuzanta despre lucruri oribile. New York Times Bestseller

Autoironia lui Lawson nu e doar fabulos de amuzanta si minunat de nepotrivita, dar ii si permite sa vorbeasca intr-o maniera reala si frusta. - O, The Oprah Magazine

 

Jenny scrie chestii care te fac sa razi in hohote, dar tu stii ca de fapt nu ar trebui sa razi si ca probabil ai sa ajungi in iad pentru ca ai ras. Asa ca poate nu ar trebui s-o citesti, ar fi mai sigur si mai intelept. - Neil Gaiman

 

Ai sa razi, ai sa tresari de crispare, te va macina... ai sa plangi, ai sa razi din nou. S-ar putea chiar sa simti nevoia sa-ti cumperi un raton sau doua pisici. Doua lucruri n-ai sa faci insa niciodata: sa te indoiesti de sclipirea de geniu a autoarei si de curajul ei de a vorbi onest si deschis despre boala mentala, despre rusine si taria flexibilitatii umane. Reuseste sa-ti schimbe ideile preconcepute, incetul cu incetul. - Brene Brown, Ph.D., LMSW, autor al New York Times Bestseller #1, Daring Greatly

 

Cui nu-i e frica de nebunie? Omenirea a avut obiceiul sa se raporteze cu teama la nebunie inca din negura vremurilor; nebunii au fost fie venerati, fie huliti, fie temuti, fie marginalizati, fie scosi tapi ispasitori, uneori chiar lapidati. Oricare i-a fost soarta in istorie, nebunul nu a lasat niciodata pe nimeni indiferent. Dar ceea ce ne da speranta e faptul ca au inceput sa apara oameni precum Jenny Lawson, femeia care nu se teme sa dinamiteze tabuurile, sa lupte cu sine si cu o intreaga societate, sa isi asume si sa se asume pe sine in mod public, cu bunele, si relele si nebunia ei. Din lupta aceasta a ei a rezultat o carte, o carte dura si sensibila, cinica pe alocuri, despre lucruri nerostite si de nerostit pana nu demult. Jenny este o persoana cu diverse tulburari psihice care isi asuma boala, o constientizeaza, o analizeaza si o infrunta. 
 

Jenny e un om care a ales de buna voie sa fie nebunul de serviciu al unei societati care isi exhiba sanatatea mintala la tot pasul, motiv pentru care de multe ori, citindu-i paginile, vei ajunge sa te intrebi de partea cui se afla de fapt povara nebuniei. Jenny e un om care a ales sa fie fericit si liber, oricat de mult ar costa-o decizia asta. Si chiar o costa. Enorm. Faptul ca a ales sa isi impartaseasca lupta si experienta, a ales sa isi expuna ranile si tarele si ciudateniile are costurile lui. Sigur, acestea vin la pachet cu bucurii pe masura. Jenny se face purtatorul de cuvant al unei intregi categorii de marginalizati, de exclusi social, ceea ce e cum nu se poate mai minunat. Caci sunt, si acestia, oameni ca mine si ca tine, doar ca au uneori zile mai proaste, cand sunt ceva mai speciali. Atata tot. Asta incearca Jenny Lawson sa ne faca sa intelegem. E un prim pas, care nu va avea ecou si nu se va traduce printr-o schimbare reala a mentalitatii noastre si a vietii acestor semeni ai nostri, decat daca vor pasi si altii, multi altii alaturi.

Fragment din cartea "Nebun de fericire" de Jenny Lawson:

"In lumea ideala a lui Victor nu ar trebui sa existe timp liber. Motto-ul lui este „E vremea sa te apleci, e vremea sa faci curat", insa in loc de „apleci" citeste „dormi", si in loc de „sa faci curat" citeste „sa construiesti o companie internationala si sa scoti totul din dulap ca sa le aranjezi frumos, dar o lasi balta si nevasta trebuie sa se descurce cumva." Mottoul
meu a fost intotdeauna „timpul de care te bucuri nu e niciodata pierdut." Doar ca in loc de „bucuri" citeste „baut" si in loc de „niciodata risipit" citeste „niciodata o idee proasta.”
Cred ca si domeniile in care activam isi pun amprenta asupra acestor perspective diferite. O buna parte a casniciei noastre, Victor a fost antreprenor ahtiat dupa munca sau director al unor companii de succes. Ii place ceea ce face, lucru care-l face periculos de dubios, sau cel putin usor sociopat. Timpul mort si-l umple cu sarcini specifice, care au un inceput si un sfarsit bine definite. La e-mailuri raspunde intotdeauna cu instructiuni concise, inteligente si adesea usor condescendente, prin care ii face pe ceilalti sa-si doreasca sa nu-i mai scrie niciodata, asa ca e de fiecare data cu corespondenta la zi. Eu insa am intotdeauna mii de e-mailuri necitite, si o data la cateva luni intru in panica vazand cat de in urma am ramas, asa ca trimit un sablon tuturor spunand „Buna. Sunt o mare nesimtita. Abia acum am citit. Mai ai nevoie de mine? Imi pare rau. Nu sunt o persoana de incredere. Va imbratisez. Eu." Apoi intru in falimentul e-mailurilor, sterg totul si-mi fac un alt cont de e-mail si nu revin niciodata la cel precedent."