O telenovela socialista
Recenzie blog.libris.ro
De aceea am purces cu mare entuziasm la lectura volumului intitulat O TELENOVELĂ SOCIALISTĂ, un volum autobiografic ficționalizat care se dovedește și un inventar generos de figuri, faze, vorbe, clișee, obiecte, locuri comune, adunate din perioada comunismului târziu din România, o perioadă care se suprapune practic cu copilăria și adolescența personajului principal. Venind pe lume în nordul Transilvaniei, în vremea marilor inundații din anii 70, rămas de mic orfan de tată și îngrijit cu îndârjire de mamă și bunici, Doru diluează și resemnifică, prin experiențele pe care le trăiește clișeele și limbajul de lemn al epocii, într-un exercițiu prin care aparențele luminoase ale propagandei oficiale, vis-a-vis de proletariat, modernizările urbane, învățământul ideologizat, înfrățirea tovărășească se deconspiră în cele mai cotidiene situații. Anii copilăriei se leagă de pasiunea colecționării obiectelor (care cunoaște o dinamică aparte: de la timbre, mașinuțe și până la cartoane de țigări sau vederi), de descoperirea primelor lecturi (desigur, totul începe cu Legendele Olimpului și minciunile eroilor neamului din volumul Povestiri Istorice). Micul Doru se lămurește despre cum stă treaba cu dezvoltarea multilaterală în societatea comunistă care presupune îmbunătățirea diverselor talente: de la hoț de fise de telefon la bancher (dar nu în sensul burghez, ci în sensul campionului la spus bancuri). Practica agricolă din timpul școlii demonstrează prosperitatea închisă între geamurile serelor comuniste și provoacă imaginația învățăceilor despre cum se pot duce legumele pe ascuns acasă. La fel, activitatea în producție stimulează modele de răzbunare originale pentru micile umilințe îndurate din partea maiștrilor.
Blocul comunist nu este o casă, ci doar un spațiu locativ și nu unul foarte ofertant: un spațiu în care nu există secrete (deși familia te învață că nu e bine să dai din casă), un spațiu în care plutește un miros particular de carne-friptură sleită și borș expirat, un spațiu în care înveți un soi de alfabet al trântitului ușilor și în care îți îmbogățești lejer vocabularul cu ajutorul vecinilor (evocarea vieții de la bloc rămâne unul din cele mai memorabile fragmente ale întregii cărți). În anii adolescenței se trezesc tensiunile și contradicțiile vârstei și desigur interesele sexuale care se lasă cu peripeții: căci într-o epocă a penuriei materialelor porno, imaginilie sexy sunt la mare căutare și se schimbă cu multă prudență (țâțe și buci se dau doar pe alte țâțe și alte buci), atâta timp cât miza este desigur calmarea acneei. Inițierile sexuale trăite de Doru și prietenii săi surprind și sticle, aspiratoare, pești și nici laboratorul de chimie nu se dovedește de neocolit în acest sens. Mai târziu, armata pare o instituție condusă de un alt organ decât creierul, locul în care se instruiesc maimuțele în vederea apărării patriei.
Volumul evocă și o serie de figuri memorabile pentru Doru (care simte permanent lipsa tatălui dispărut prematur): bunicul (Tătica) un fost preot greco-catolic care îl învață pe băiat să controleze timpul cu degetele și il convinge ca socialismul miroase a castraveți. Apoi, desigur nu poate fi ocolită bunica- o leoaciă aprigă sau nașa Sanda cea care băga șvabii sub masă la băutură și trona în bucătărie peste oale și kukte. Mama este figura controversată pe care Doru o îndrăgește pentru îndărătnicia cu care se luptă cu toți dar pe care o și urăște, mai târziu, la vârsta adolescenței, pentru atitudinea exagerat de protectoare și pentru că se recăsătorește cu un bețiv. Deasupra tuturor, tronează finul Rebeleș, figura masculină care îi destăinuie protagonistului, ca un maestru oriental, fragmente de înțelepciune adâncă de viață și povești românești resemnificate în realitatea socialistă, pe care Doru nu le pătrunde niciodată pe deplin. Fără să știe dacă finul e serios sau batjocoritor Doru primește o educație sub forma de pastile fabricate în școala vieții, căci finul știe că o viață are omu și o gaură în cur, că întreg comunismul e de fapt un necehzol al capitalismului (de retinut, de asemenea: comunismul e o pizdă- cu cât te fut mai mulți, cu atât te faci mai fată mare) și tot finul povestește ca nimeni altul despre Pinocchio emancipat, despre Bestia bețivă și frumoasa mincinoasă, despre Făt Frumos care făcea sex pe furiș cu Ileana și desigur despre Prâslea intelectualul, indiferent la merele de aur.
În cartea lui Doru Pop, arheologia interioara a protagonistului, o intreprindere motivata de dorința de autoînțelegere, se diluează in fragmentele de cotidian ale epocii care absorb pur și simplu cititorul. Telenovela de familie devine de fapt o telenovelă a unei epoci iar drama personală se dizolvă în documentar. La final nu ai cum să nu-i dai dreptate finului Rebeleș, înțelegând cumva nevoia protagonistului (universală de altfel) de a scoate la lumină durerile și bucuriile unei perioade trăite: gustul pe care ți-l pune viața în mâncare e insuportabil și, indiferent ce ai face, e de neuitat. Pentru că este gustul adevărului.
Sever Gulea, pentru blog.libris.ro
O telenovela socialista
O telenovela socialista, scrisa la persoana intai, cu un autenticism aproape salbatic, acopera douazeci de ani din comunism, de la inceputul anilor ’70 pana in 1989.
La prima vedere, cartea lui Doru Pop poate fi incadrata, in categoria autobiografiilor fictionale. Dar ea reprezinta mult mai mult decat atat: constructia din fraze laconice si modificarea argumentatiei narative, gandite pentru a reflecta „ingrosarea“ vocii copilului de la primele semne ale constiintei pana la maturizare, diversitatea caracterelor, colectia impresionanta de folclor urban, aerul proaspat respirat de fiecare scena si o memorie prodigioasa transforma acest debut in bildungsromanul unei intregi generatii. Sub pretextul unei ultime scrisori a tatalui catre fiu, se reconstituie copilaria si adolescenta in Romania comunista, din fragmente reale si imaginate care completeza un puzzle al memoriei pierdute. Pe fondul unei povesti de familie construite deopotriva cu umor si tristete, un fiu creste trecand prin toate fazele tragicomice ale luptei cu un tata, fie el biologic, vitreg, simbolic, ideologic, prezent sau absent. Pe masura ce se deruleaza ispravile „baiatului de aur“, luciul idealizant al cliseelor despre familie, prietenie, iubire plesneste, decojind miezul dur al unei constiinte fara iluzii.
Descrierea produsului
O telenovela socialista, scrisa la persoana intai, cu un autenticism aproape salbatic, acopera douazeci de ani din comunism, de la inceputul anilor ’70 pana in 1989.
La prima vedere, cartea lui Doru Pop poate fi incadrata, in categoria autobiografiilor fictionale. Dar ea reprezinta mult mai mult decat atat: constructia din fraze laconice si modificarea argumentatiei narative, gandite pentru a reflecta „ingrosarea“ vocii copilului de la primele semne ale constiintei pana la maturizare, diversitatea caracterelor, colectia impresionanta de folclor urban, aerul proaspat respirat de fiecare scena si o memorie prodigioasa transforma acest debut in bildungsromanul unei intregi generatii. Sub pretextul unei ultime scrisori a tatalui catre fiu, se reconstituie copilaria si adolescenta in Romania comunista, din fragmente reale si imaginate care completeza un puzzle al memoriei pierdute. Pe fondul unei povesti de familie construite deopotriva cu umor si tristete, un fiu creste trecand prin toate fazele tragicomice ale luptei cu un tata, fie el biologic, vitreg, simbolic, ideologic, prezent sau absent. Pe masura ce se deruleaza ispravile „baiatului de aur“, luciul idealizant al cliseelor despre familie, prietenie, iubire plesneste, decojind miezul dur al unei constiinte fara iluzii.
Detaliile produsului