O poveste impresionanta despre cinci frati adolescenti care se cresc unul pe celalalt dupa propriile reguli, dupa ce si-au pierdut mama, iar tatal i-a parasit, intr-o casa cuprinsa de haos din suburbiile orasului Sydney, printre animale de companie neobisnuite si nabadaioase. Pe masura ce se cearta si se impaca, iubesc, se maturizeaza si invata sa traiasca in lumea adultilor, fratii Dunbar descopera secretul tulburator al disparitiei tatalui lor. Iar cand acesta isi face aparitia si le cere ajutorul pentru a construi un pod peste un rau, ca o mana intinsa, Clay, unul dintre frati, accepta, hotarand, de fapt, sa construiasca o punte intre copii si tatal lor, intre trecut si viitor – o punte peste greseli stiute si nestiute, pentru iertare si pentru impacare. Un roman marcat de durere si de optimism in egala masura, profund uman, care atinge unele dintre cele mai sensibile corzi ale sufletului.

 

Una dintre acele carti monumentale care te transporta prin spatiu si timp in viata unei alte familii, in cel mai profund mod posibil. - The Washington Post

Mistica si cu o inima mare, o alta poveste care va va face sa plangeti, de la un maestru al genului in plina ascensiune. - Entertainment Weekly

Fragment din cartea "Podul de lut" de Markus Zusak

"— Trei... doi... unu... start! 

Cronometrul porni, iar Clay pleca. 

In ultimul timp procedau intotdeauna asa; lui Henry ii placea cum li se dadea startul schiorilor la televizor si adoptase aceeasi metoda. 

Ca de obicei, Clay incepuse numaratoarea inversa de la o distanta fata de linia de start. Era impasiv, cu fata lipsita de expresie, iar talpile lui goale se simteau excelent. Atinsera linia asteptand startul. Abia cand tasni simti doua lacrimi arzande si usturatoare crescandu-i in ochi. Abia atunci stranse pumnii; acum era gata; pentru cursa, pentru gasca asta de idioti, pentru lumea asta adolescentina teribila. Si niciodata n-avea s-o mai vada sau sa fie la fel. 

Ierburile de la picioarele lui se leganau intr-o parte si-n alta, se clatinau ca sa i se dea la o parte din drum. Chiar si aerul parea sa iasa din pieptul lui doar ca sa evadeze din el. Pe fata lui nu se vedea inca nimic. Doar cele doua dare de lacrimi, uscandu-se cand lua prima turnanta spre Seldom, spre Maguire si Tinker. Clay stia cum sa-i raneasca. Avea cate una sau doua bucati din majoritatea lucrurilor, dar avea si vreo mie de coate. 

— Ia de-aici! 

Pusi pe treaba, stransera randurile. 

Il ajunsera pe culoarul al patrulea, cu antebrate si sudori puturoase, iar picioarele lui continuara sa alerge, miscandu-se diagonal in aer. Ultimul avant era al lui. Mana dreapta i se infipse in banda de cauciuc, apoi un genunchi, si il impinse pe Maguire in spate; ii lua apoi fata lui Seldom. Intr-o clipa il vazu pe amarat ingalbenindu-se si-l puse la pamant. 

Deja rotunjorul Brian „Tinker" Bell - care avea ca a doua porecla Mr. Plump - se napusti cu un bufnet lacom. Un pumn de-a latul gatului, un piept lat in spinarea lui. Sopti fierbinte, ragusit: „Al meu esti acum". Lui Clay nu-i placea sa i se sopteasca asa. Si nici nu-i pasa de al meu esti, asa ca in foarte scurt timp, un foarte amarat sac de oase zacea in iarba. Unul cu o ureche sangeranda. „Rahat!" Pustiul era terminat. 

Da, Tinker era dat uitarii, dar ceilalti doi revenira, unul ranit, altul fortos; insuficient. Clay ii dadu bataie. Iesi la inaintare. Si puse saua pe ei."