In 4 ianuarie 1960, pe drumul de intoarcere la Paris dinspre casa din Lourmarin, masina in care se afla Albert Camus se izbeste de un platan, iar scriitorul moare pe loc. Pe scaunul din spate al automobilului este gasita o geanta cu un manuscris intitulat Primul om. Ultimul roman al scriitorului a ramas neterminat: o proba originala a geniului sau, care permite cititorului sa se apropie de personalitatea lui si sa-i savureze din plin scriitura, mai exaltata si pasionanta aici decit in alte carti. Inspirat din propria viata si din copilaria petrecuta in Algeria, Camus isi propunea, ambitios, un roman in trei parti: numai prima a fost scrisa, in vreme ce a doua este doar schitata, iar ultima lipseste cu totul. Scriitorul se intoarce, aici, spre lucrurile pe care le iubeste cel mai mult: tatal, mama, invatatorul, strazile Algerului. Si, din mijlocul saraciei, al muncii din copilarie si-al razboiului, razbate, totusi, fericirea tineretii.

 

Citi pe mormint data nasterii tatalui sau, pe care descoperi cu prilejul acela ca n-o cunostea. [...] Brusc, il izbi un gind care-l zgudui aproape fizic. Avea patruzeci de ani. Omul inmormintat sub lespedea aceea si care fusese tatal sau era mai tinar decit el. Si valul de tandrete si de mila care-i umplu brusc inima nu era miscarea sufleteasca ce-l poarta pe fiu spre amintirea tatalui disparut, ci compasiunea emotionata pe care un om matur o resimte in fata copilului pe nedrept asasinat - ceva nu era aici in ordinea fireasca a lucrurilor si, la drept vorbind, nu exista nici o ordine, ci doar nebunie si haos acolo unde fiul era mai in virsta decit tatal. Insiruirea timpului insusi se sfarima in jurul lui, nemiscat intre acele morminte pe care nu le mai vedea, iar anii incetau sa se mai orinduiasca urmind acel mare fluviu care curge spre propriul capat. - Albert Camus