headerdesktop pastitarg15apr24

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

headermobile pastitarg15apr24

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

Targul Cadourilor de Pasti

-86%, -30%, -50%, -79%

TRANSPORT GRATUIT la peste 75 lei

Comanda acum!

Primul Razboi Mondial

Primul Razboi Mondial - Lucian Boia
Rasfoieste

Primul Razboi Mondial

Controverse, paradoxuri, reinterpretari

Cartile lui Lucian Boia sunt mai mult decat reelaborari polemice, in sensul demitologizarii si inlaturarii locurilor comune din istoria si, implicit, din mentalitatea romaneasca. Miza reala o reprezinta scrierea unei istorii europene comune, dincolo de prejudecati si de teoriile general acceptate. Iar cartea de fata constituie expresia sintetica, necesara si lamuritoare, a ideilor de pana acum ale autorului, avand ca tematica principala ceea ce el numeste „evenimentul fondator al lumii in care traim“. Primul Razboi Mondial ramane, prin problematica morala, prin amploarea fenomenului si prin consecintele dezastruoase, materializate nemijlocit in cea de-a doua conflagratie mondiala, una dintre cele mai zguduitoare drame din istoria moderna. Sistemul de la Versailles ramane actul de nastere al Europei din zilele noastre.

La ce bun sa rediscuti vinovatiile sau responsabilitatile, deja de mult stabilite si chiar asumate? De ce ar fi potrivit sa se rescrie „semantica“ urmarilor imediate sau cu bataie foarte lunga? Are rost sa-i identificam pe invingatori si pe invinsi, cand poate, de fapt, Europa a fost marele perdant? Daca ne dorim ca istoria acestui continent sa insemne mai mult decat o simpla juxtapunere de istorii nationale, fiecare rodandu-si si reciclandu-si, intre propriile granite, propriile mituri si „idei de-a gata“, e necesar sa facem, cu obiectivitate si cu deschidere, exercitii de imaginatie precum aceasta carte, sa cautam implicatiile mai profunde ale intamplarilor si sa gasim un echilibru in interpretare. In mod cert, Primul Razboi Mondial ne determina sa privim lucrurile si intreaga noastra evolutie cu mai multa intelepciune.

„Se implinesc o suta de ani de la declansarea Primului Razboi Mondial. Putine episoade ale istoriei raman atat de adanc ancorate in memoria colectiva. Perfect explicabil: este evenimentul fondator al lumii in care traim. Multa vreme vazut strict in termeni conflictuali (dreptatea noastra, vinovatia altora), Primul Razboi Mondial isi cauta acum o elaborare deschisa si libera de prejudecati, susceptibila de a fi impartasita de toate partile candva in conflict.
Ceea ce propun acum se inscrie in acest curent de reelaborare istoriografica. Nu este o istorie «completa», ci un comentariu: o suita de interpretari, in jurul unor probleme-cheie.“ (Lucian BOIA)

„O istorie fara Primul Razboi Mondial ramane posibila, macar in planul strict al imaginarului. O istorie cu adevarat fabuloasa, fiindca fara Primul Razboi Mondial nu s-ar fi petrecut o multime de evolutii ulterioare. Lumea de azi ar arata altfel. Desigur, singura istorie e cea care s-a petrecut: cu Primul Razboi Mondial la locul lui. Insa discutia asupra alternativei nu e lipsita de interes in planul teoretic al istoriei: ne indeamna spre luarea in considerare a unui mecanism cauzal mai complex si mai subtil, mai putin tiranic si mai putin previzibil decat schema explicativa cu care s-au obisnuit istoricii.“ (Lucian BOIA)
Citeste mai mult

-5%

PRP: 22.16 Lei

!

Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.

21.05Lei

21.05Lei

22.16 Lei

Primesti 21 puncte

Important icon msg

Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!

Indisponibil

Descrierea produsului

Controverse, paradoxuri, reinterpretari

Cartile lui Lucian Boia sunt mai mult decat reelaborari polemice, in sensul demitologizarii si inlaturarii locurilor comune din istoria si, implicit, din mentalitatea romaneasca. Miza reala o reprezinta scrierea unei istorii europene comune, dincolo de prejudecati si de teoriile general acceptate. Iar cartea de fata constituie expresia sintetica, necesara si lamuritoare, a ideilor de pana acum ale autorului, avand ca tematica principala ceea ce el numeste „evenimentul fondator al lumii in care traim“. Primul Razboi Mondial ramane, prin problematica morala, prin amploarea fenomenului si prin consecintele dezastruoase, materializate nemijlocit in cea de-a doua conflagratie mondiala, una dintre cele mai zguduitoare drame din istoria moderna. Sistemul de la Versailles ramane actul de nastere al Europei din zilele noastre.

La ce bun sa rediscuti vinovatiile sau responsabilitatile, deja de mult stabilite si chiar asumate? De ce ar fi potrivit sa se rescrie „semantica“ urmarilor imediate sau cu bataie foarte lunga? Are rost sa-i identificam pe invingatori si pe invinsi, cand poate, de fapt, Europa a fost marele perdant? Daca ne dorim ca istoria acestui continent sa insemne mai mult decat o simpla juxtapunere de istorii nationale, fiecare rodandu-si si reciclandu-si, intre propriile granite, propriile mituri si „idei de-a gata“, e necesar sa facem, cu obiectivitate si cu deschidere, exercitii de imaginatie precum aceasta carte, sa cautam implicatiile mai profunde ale intamplarilor si sa gasim un echilibru in interpretare. In mod cert, Primul Razboi Mondial ne determina sa privim lucrurile si intreaga noastra evolutie cu mai multa intelepciune.

„Se implinesc o suta de ani de la declansarea Primului Razboi Mondial. Putine episoade ale istoriei raman atat de adanc ancorate in memoria colectiva. Perfect explicabil: este evenimentul fondator al lumii in care traim. Multa vreme vazut strict in termeni conflictuali (dreptatea noastra, vinovatia altora), Primul Razboi Mondial isi cauta acum o elaborare deschisa si libera de prejudecati, susceptibila de a fi impartasita de toate partile candva in conflict.
Ceea ce propun acum se inscrie in acest curent de reelaborare istoriografica. Nu este o istorie «completa», ci un comentariu: o suita de interpretari, in jurul unor probleme-cheie.“ (Lucian BOIA)

„O istorie fara Primul Razboi Mondial ramane posibila, macar in planul strict al imaginarului. O istorie cu adevarat fabuloasa, fiindca fara Primul Razboi Mondial nu s-ar fi petrecut o multime de evolutii ulterioare. Lumea de azi ar arata altfel. Desigur, singura istorie e cea care s-a petrecut: cu Primul Razboi Mondial la locul lui. Insa discutia asupra alternativei nu e lipsita de interes in planul teoretic al istoriei: ne indeamna spre luarea in considerare a unui mecanism cauzal mai complex si mai subtil, mai putin tiranic si mai putin previzibil decat schema explicativa cu care s-au obisnuit istoricii.“ (Lucian BOIA)
Citeste mai mult

De pe acelasi raft

De acelasi autor

Rating general al produsului

5 stele
1
4 stele
1
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Review-uri

MMM 01/05/2023 23:57
O scriere foarte interesantă a istoricului Lucian Boia. Cineva scria mai sus de ”controverse”, menționate și în titlu, dar asta înseamnă istoria: un șir de controverse! Cartea se referă mai degrabă la România și Primul Război Mondial și lămurește niște controverse. Mi-aș fi dorit să fie mai lungă...
Arata mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Zamfir 16/03/2020 12:37
Publicată în anul 1914, la 100 de ani de la izbucnirea teribilei conflagrații, cartea Primul război mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări se concentrează auspra unor probleme-cheie: cauze, momente de criză ce au avut rolul în mecanismul declanșării războiului, operațiuni militare semnificative, urmări imediate și de perspectivă. În linii generale: controverse, paradoxuri, reinterpretări.
Arata mai mult
,,...o elaborare deschisa si libera de prejudecati, susceptibila de a fi impartasita de toate partile candva in conflict". Cand se vor spune asemena lucruri si despre cel de-al Doilea Razboi Mondial cel mai fraudat subiect al istoriei universale?
Arata mai mult

2 din 2 de rezultate

Acum se comanda

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one