Volumul propune o schimbare de optica, de metoda in abordarea stiintei educatiei (pedagogia), prin prisma conceptelor reconsiderate recent in epistemologia stiintei - paradigma si stiinta normala, ca fiind contributia revolutionara a lui Th. Kuhn. Este prima tratare explicita in literatura pedagogica romaneasca, conturand o modificare a interpretarii ei clasice, pozitiviste, inca dominante, ceea ce si justifica in buna parte criza statutului sau actual. Ipoteza de baza formulata arata ca pot fi solutii epistemice, de esenta paradigmatica, pentru a justifica astfel tranzitia pedagogiei catre o noua stare de normalitate si de maturitate, ca stiinta a educatiei.

Mai mult, se justifica astfel si nevoia schimbarii paradigmei "stiintelor educatiei", din secolul trecut, care disperseaza studiul complex, metateoretic al domeniului pedagogiei - educatia. Atunci, pedagogia, dupa argumentatia kuhniana, poate fi considerata o stiinta normala pentru ca are vechime si a rezistat in timp, are paradigme specifice care reflecta tocmai calitatea cunoasterii stiintifice specifice, are conturate perspective de actualizare si de dezvoltare, are o identitate specifica.