Peste o suta de teorii dintre cele mai surprinzatoare despre minte, gandire, societate si univers se intalnesc in aceasta lucrare captivanta pentru toti cititorii care se lasa provocati de stiinta si de orizonturile ei fara limite. Fizica, economia, psihologia, neurostiintele si alte discipline isi etaleaza aici intreaga forta pe intelesul tuturor.

Legile naturii, metaforele, inertiile si complexitatile universului sunt cateva teme dintre cele abordate in prezentul volum. Lor li se adauga idei fascinante si descoperiri care pot schimba felul in care vedem lumea, intr-o carte a solutiilor „frumoase“ la probleme cat se poate de interesante.

Aceasta carte provocatoare se poate citi din scoarta in scoarta, se poate rasfoi, in functie de preocuparile fiecaruia, si va fi pe placul oricarui cititor curios. Se recomanda calduros. - Library Journal Fragment din cartea "Totul are o explicatie Vol.2" de John Brockman

" TIMPUL PROFUND

ALUN ANDERSON

Consultant senior si fost redactor-sef & director de publishing, New Scientist; scriitor, After the Ice: Life, Death, and Geopolitics in the New Arctic

Exista o idee simpla, unica si profunda care ma surprinde atat prin faptul ca este profunda si frumoasa ca atare, dar si prin acela ca a dat nastere unei serii intregi de teorii si explicatii ulterioare cu caracter elegant. Ideea cu pricina este aceea a „timpului profund" - si anume ca Pamantul este extrem de batran si ca viata speciilor care traiesc pe el este relativ tanara. Cand aceasta idee a fost formulata pentru prima data, a intrat in opozitie cu tot ceea ce se credea pana  atunci si a avut rolul de a schimba perspectiva oamenilor asupra lor insisi in aceeasi masura in care a facut-o si descoperirea mai veche ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui.
Stim cand s-a nascut, sau cel putin cand a fost sustinuta pentru prima data, ideea timpului profund, pentru ca un profesor de la Universilatea din Edinburgh, pe numele sau John Playfair, si-a consemnat reactia in 1788. „Mi se-nvarte capul cu totul", scria el, „cand ma gandesc Ia cat de abisal e timpul." Calatorise pe coasta scotiana cu prietenul sau geolog James Hutton, care si-a transpus ulterior ideile intr-o carte numita Theory of the Earth. Hutton i-a aratat un set de tipare specifice ale caror roci, care puteau fi explicate cel mai bine pornind de la supozitia ca solul actual s-a format initial sub apa marii, apoi s-a inaltat, dislocat, erodat, pentru a fi acoperit din nou de un strat de sedimente marine. Pamantul nu avea doar sase mii de ani, asa cum sustineau calculele biblice acceptate la momentul respectiv; cat despre straturile din structura scoartei terestre, acestea nu trecusera printr-un potop de proportii, asa cum stipula atunci perspectiva stiintifica dominant, bazandu-se pe, cele mai bune informatii de natura chimica ale momentului.
Sa privesti lumea din perspectiva lui Hutton a insemnat realizarea unui salt urias. Ne vine usor sa constientizam vastitatea spatiului. Cand ne ridicarn ochii spre stele, imensitatea universului este atat evidenta, cat si capabila sa ne puna in uimire. Imensitatea timpului, in schimb, scapa experientei umane. La scara  umana, natura cunoaste doar ciclul repetitiv al anotimpurilor, intrerupt doar de cutremure catastrofale ocazionale, de eruptii vulcanice si de potopuri. Tocmai din acest motiv, teoriile creationiste si catastrofale privind originile Pamantului au parut a fi mai plauzibile decat cele de natura lenta si gradata. Hutton insa a nvut incredere in ceea ce a vazut in structura rocilor, indemnandu-i pe altii „sa deschida cartea Naturii si sa-i citeasca notitele".
Perspectiva sa asupra timpului a creat un teren fertil pentru alte teorii de amploare. Data fiind disponibilitatea unor mari intervale de timp, procesele imperceptibil de lente aveau vreme sa modeleze lumea naturala. Lui Hutton i-au urmat geologia moderna, apoi teoria evolutiei, pentru a explica cum au aparut treptat diversele specii si, nu in ultimul and, teoria deplasarii treptate a continentelor ca atare. Toate acestea isi au radacinile in ideea timpului profund. Ideile lui Hutton au constituit o provocare imensa si pentru gandirea ultrareligioasa deoarece, atunci cand el scria, la sfarsitul cartii sale, ca „nu gasim vestigii ale inceputurilor - dar n-avem nici perspectiva unui sfarsit", acesta a contestat implicit atat ideea Genezei, cat si pe aceea a Apocalipsei. "