Dar sotul ei a murit cu o saptamana in urma, iar Jean nu mai trebuie sa se prefaca. Au existat o multime de lucruri pe care ea a preferat sa nu le stie sau sa nu le vada in legatura cu crima oribila de care sotul ei era suspectat. In ultimii ani a fost prea ocupata sa fie sotia perfecta, sa ramana alaturi de el cat timp au trait sub privirile acuzatoare ale celorlalti, hartuiti de presa si de politie. Acum insa nu mai are motiv sa taca. In plus, oamenii – si mai ales insistenta jurnalista Kate Waters – vor sa-i afle povestea, vor sa stie cum a fost pentru ea sa traiasca alaturi de un criminal.

    Dar, din cosmarul ultimilor ani, Jean a invatat un lucru: ca pe oameni ii poti face sa creada orice, in special ceea ce vor sa creada. Va putea ea oare sa se dezbare de personajul ei? Sa-si dezvaluie secretele si sa recunoasca – in primul rand fata de sine – adevarul?

 

    “Marti, 12 iunie 2007

    Vaduva

 

    Ciudata chestie, zilele de nastere. Toata lumea pare sa fie indragostita de ele, dar eu le detest - agitatia dinainte, obligatia de a fi fericit, de a petrece, dezamagirea cand nu se intampla asa. Azi am implinit treizeci si sapte de ani, iar Glen e jos, aranjeaza totul pe o tava pentru micul dejun. E inca devreme si nu mi-e foame, asa ca voi simti mancarea ca si cum as avea praf in gura, dar va trebui sa-i spun ca-mi place foarte tare. Ca il iubesc. Da, il iubesc. El este lumea mea, dar, la fiecare aniversare, ma intreb daca nu cumva anul acesta se va intampla un miracol si vom avea un copil.

    Incerc sa nu ma gandesc la asta, dar aniversarile sunt dificile. Sunt momente in care iti dai seama ca a mai trecut un an, nu-i asa? Stiu ca se intampla atatea altele, dar nu ma pot abtine.

    Am putea adopta un copil din strainatate. Am citit articole despre copiii din China, dar nu-i pot spune nimic lui Glen fara sa-l supar.

    Iata-l ca vine. Aud cestile si farfuriile zanganind pe tava. E numai un zambet si a pus un trandafir rosu in vaza de langa ouale fierte. Imi canta „La multi ani!" in timp ce se apropie de pat si adopta o voce amuzanta ca sa ma faca sa rad.

    - La multi ani, draga Jeanie, la multi ani! mormaie si ma saruta pe frunte, pe nas si pe gura.

    Incep sa plang, si el imi ia tava din poala ca sa ma poata imbratisa. 

    - Iarta-ma, iubire, nu stiu ce se intampla cu mine, ii spun, incercand sa zambesc.

    El imi face semn sa tac si se duce sa ia felicitarea si cadoul din dulap. E o camasa de noapte. Cu broderie englezeasca si fundite roz. Ca pentru fetite."