O poveste impresionanta despre acceptarea destinului si despre puterea omului de a se adapta si a supravietui. Doctorul Rafal Wilczur are deosebite insusiri sufletesti si o uriasa capacitate de daruire. Cu toate acestea, soarta il supune unui lung sir de lovituri.

Prof. dr. Rafal Wilczur este o somitate in lumea medical pentru operatiile chirurgicale de succes. Familist convins, este devotat sotiei si fiicei, dar meseria ii rapeste mult timp si ii neglijeaza pe cei dragi. Dupa o operatie grea, doctorul fuge acasa, incarcat de daruri, dar constata ca, satula sa-l astepte, sotia a luat fetita si l-a parasit. Disperat, incepe sa le caute, apoi sa bea in baruri, unde e batut si talharit. Cand se trezeste, nu mai stie nici unde se afla si nici cine este iar banii si actele i-au disparut.

Cu ce situatii limita se va confrunta eroul nostru ramane sa vedem.


Fragment din romanul "Vraciul Vol.2' de Tadeusz Dolega-Mostowicz:

“Asa stateau lucrurile pana cand intr-o zi, spre seara, profesorul Wilczur se intoarse pe neasteptate. Tocmai stateau la un ceai, cand au auzit o caruta apropiindu-se. Inainte ca Jemiol sa fi reusit sa iasa in cerdac, Wilczur intra in tinda. Lucia si domnul Jurkowski il intampinara cu strigate de bucurie. La lumina lampii arata sanatos si asa cum il stiau.
Poate ca mai slabise putin si era mai palid, dar asta se putea pune pe seama trecerii bronzului de la tara. Abia cand s-a asezat la masa, Lucia a observat ca profesorulul ii tremura mana stanga, tremura necontenit, iar tremurul se amplifica ori de cate ori incerca sa tina cu ea furculita sau lingurita.
Lucia simti lacrimi in ochi. Ca sa si le ascunda, se ridica si se duse in camera sa. Aici nu trebuia sa-si inabuse plansul. Fara indoiala ca atat Jemiol, cat si domnul Jurkowski observasera tremurul mainii, dar numai ea intelegea tot tragismul situatiei: chirurgul Wilczur nu mai exista. Cele mai precise maini, carora sute si mii de pacienti le incredintau viata lor, devenisera un aparat stricat, un aparat inutilizabil. De-acum inainte nu mai putea face singur nicio operatie mai dificila. Ce-i drept, multe dintre ele nu necesitau utilizarea ambelor maini si pot fi realizate cu asistenta altui medic, dar pierderea partiala a controlului asupra mainilor trebuia sa fie pentru Wilczur o lovitura teribila.
Lucia nu s-a putut stapani multa vreme. Doar era medic si intelegea ca tremurul mainii nu putea fi o manifestare trecatoare. In cazuri exceptionale, asemenea afectiuni pot fi inlaturate cu ajutorul razelor si electroterapiei, adica al unor tratamente pe care nu le puteau face aici, fiindca nu posedau aparatele necesare. Cu siguranta ca medicii nu i-ar fi dat drumul lui Wilczur daca ar fi considerat afectiunea curabila. El insusi ar fi ramas acolo chiar si pentru cel mai indelungat tratament, numai sa nu-si piarda capacitatea de chirurg. Prin urmare, starea lui era disperata. Se putea banui ca dintii cainelui turbat au atins unul dintre cei mai importanti nervi si ca nu mai era nimic de facut.“