Bioeconomia devine o politica stlintifica si tehnologica, nu numai pentru industrie, ci mai ales pentru dezvoltarea agriculturii si a securitatii alimentare. Vorbim despre activitatile de productie si de transformare a bioresurselor in bunuri alimentare, in molecule, materiale, energie si servicii ecosistemice, domeniul prioritar fiind agricultura. Ca o componenta de baza a acesteia, cresterea animalelor, prin realizarea de materii prime pentru industria alimentara in principal, si, implicit, pentru productia culinara, sau pentru industria usoara, ori prin aportul catre anumite forme de energie a unor plante furajere, pune de fapt in aplicare principiile bioeconomiei pe directia restructurata, coerenta si complexa a ceea ce se profileaza tot mai evident, si anume: zootehnia bioeconomica. In zootehnia bioeconomica ne referim in esenta la bioconversia succesiva a energiei si compozitiei chimice a organismelor regnului vegetal (captator si transformator a energiei solare, prin fotosinteza), prin procesul de furaj are a animalelor, si apoi transformarea (prin biotehnologiile animale), in nutrienti superiori calitativ, avand impact major in dezvoltarea filogenetica si ontogenetica a speciei umane. Activitatea de inginerie zooproductiva are capacitatea de reorientare si de remodelare, prin construirea unui cadru tehnico-stiintific si managerial specific, pentru schimbarea de paradigma de la zootehnia actuala bazata pe economia standard (cu neajunsurile sale privind expolierea resurselor naturale, poluarea si schimbarile climatice), la zootehnia bioeconomica, ce are potentialul de a realiza o societate bazata pe eco-dezvoltare, ce poate aduce armonia cu natura si chiar salvarea civilizatiei planetare.