Sfantul Efrem Sirianul (306–373) este, cum bine s-a spus, „cel mai mare poet al epocii patristice si poate singurul teolog-poet care poate sta alaturi de Dante” (R. Murray).
Imnele Raiului sunt poate cea mai buna introducere intr-o opera poetica unica si in uimitoarea gandire teologico-simbolica specifica crestinismului aramaic. Sfantul diacon Efrem asimileaza si reinterpreteaza motive biblice, dar si reprezentari mitice arhaice mesopotamiene, iudaice si iudeo-crestine, depasind totodata printr-o pozi?ie consecvent simbolica impasurile insurmontabile in care se blocheaza atat alegorismul spiritualist, cat si naturalismul istorist.
Raiul efremian apare drept o realitate complexa, in acelasi timp materiala si spirituala, fizica si mistica, protologica si eshatologica. O viziune tipica pentru tradi?ia rasariteana, ca de altfel si viziunea pozitiva si optimista despre Dumnezeu si om si comuniunea lor. Imaginea despre Rai a Sfantului Efrem Sirianul include in ea o intreaga cosmologie, antropologie si ecleziologie transfigurate hristologic si func?ionand liturgic si ascetic-duhovnicesc.
Munte cosmic si Arca ecleziologica, Raiul efremian apare ca un veritabil „zigurat” (templu in trepte) crestin, plutind asemenea Arcei lui Noe pe marea involburata a istoriei.