Intr-o lume care nu mai crede nici in fericirea prin consum si nici in binefacerile concurentei egoiste si ale progresului nelimitat, A avea sau a fi? este un manifest pentru o noua ordine psihologica si socio-economica. Fromm urmareste istoria si efectele a doua moduri fundamentale de a exista: cel bazat pe avere, putere si agresivitate, respectiv cel motivat de dragoste, daruire si spontaneitate.
Solutiile iesirii din starea de depresie si dezumanizare birocratica sunt articulate intr-un program socio-economic temerar, care merge de la initiativele individuale ale „consumului sanatos" si ale intensificarii trairilor spirituale pana la masuri globale in favoarea unei democratii participative, a unui management umanist si a diminuarii inechitatilor flagrante.
Punand laolalta argumente psihanalitice si marxiste cu revelatii din mistica medievala si cu subtile analize macroeconomice, si tintind deopotriva excesele capitalismului si socialismului, A avea sau a fi? este o sinteza surprinzator de actuala.
Consumatorul este vesnicul sugar ce plange dupa biberonul cu lapte. A consuma reprezinta o forma de "a avea", probabil forma cea mai importanta. Consumul alina nelinistea, intrucat ceea ce ai nu-ti poate fi luat; dar el te indeamna sa consumi si mai mult, pentru ca ceea ce ai consumat anterior nu-ti mai ofera satisfactie. - E. Fromm
Consumul sanatos poate avea loc doar daca din ce in ce mai multi oameni doresc sa-si schimbe modelele de consum si stilurile de viata. Oamenii isi vor da seama ca un consum exagerat da nastere la pasivitate; ca nevoia de viteza si noutate reflecta nelinistea interioara, fuga omului de el insusi. - E. Fromm
Cuprins:
• Partea intai
Intelegerea diferentelor dintre a avea si a fi
- O prima privire
- A avea si a fi in experientele cotidiene
- A avea si a fi in Vechiul si Noul Testament si in scrierile lui Meister Eckhart
• Partea a doua
Analiza diferentelor fundamentale dintre cele doua moduri de existenta
- In ce consta modul de existenta bazat pe a avea?
- In ce consta modul de existenta bazat pe a fi?
- Alte aspecte ale modurilor de existenta bazate pe a avea si a fi
• Partea a treia
Omul nou si noua societate
- Religie, caracter si societate
- Conditii pentru schimbarea umana si caracteristicile Omului nou
- Trasaturile noii societati