Ziua in care extraterestrii aproape ca ne-au halit creierele
De (autor): Tom Mclaughlin
Ar putea fi prima intalnire, din istoria – cel putin recenta a – Terrei, intre pamanteni si extraterestrii. Oricum, prima confirmata, pe care guvernele, reprezentantii fortelor armate ori institutiile de tip Big Brother nu au cum s-o discrediteze. La care iau parte prim-ministrii, presedinti, sefi de state, directori de consortii internationale. Si, de asemenea, prima ce s-ar putea solda cu exterminarea rasei umane!
Doi pusti care isi fac de lucru cu o antena parabolica improvizata, un satelit de telecomunicatii prabusit in mijlocul unui orasel din Anglia, niste agenti de politie depasiti de situatie, accidente, televiziuni si reportaje in direct. Intrebari, mesaje de amenintare primite de la o nava extraterestra si teama. Mai ales teama. Ce mai, viata cotidiana a intregii planete devine o adevarata harababura, o suma de incurcaturi si de balbaieli. Presedintele Statelor Unite ale Americii indeamna la calm, cel al Frantei pofteste la branza cu pateu, prim-ministrul Marii Britanii se uita chioras la toata lumea. Si in mijlocul acestui haos aterizeaza elicopterul lui Vladimir Putin, care-si smulge hainele de nervi ca nu l-a anuntat nimeni... Oo, cu asa lideri, ce sanse sa aiba omenirea? Si, la urma-urmei, cine sunt extraterestrii astia?
Noi nu va spunem. Va invitam sa cititi. Si sa radeti cum n-ati mai facut-o de mult!
-25%
PRP: 34.99 Lei
Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.
26.24Lei
26.24Lei
34.99 LeiPrimesti 26 puncte
Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!
In stoc
X
Pentru a putea comanda rapid este nevoie sa introduceti numarul dvs de telefon in formatul 0xxxxxxxxx (10 cifre).Un operator Libris.ro va suna si va cere telefonic restul datelor necesare.
Descrierea produsului
Ar putea fi prima intalnire, din istoria – cel putin recenta a – Terrei, intre pamanteni si extraterestrii. Oricum, prima confirmata, pe care guvernele, reprezentantii fortelor armate ori institutiile de tip Big Brother nu au cum s-o discrediteze. La care iau parte prim-ministrii, presedinti, sefi de state, directori de consortii internationale. Si, de asemenea, prima ce s-ar putea solda cu exterminarea rasei umane!
Doi pusti care isi fac de lucru cu o antena parabolica improvizata, un satelit de telecomunicatii prabusit in mijlocul unui orasel din Anglia, niste agenti de politie depasiti de situatie, accidente, televiziuni si reportaje in direct. Intrebari, mesaje de amenintare primite de la o nava extraterestra si teama. Mai ales teama. Ce mai, viata cotidiana a intregii planete devine o adevarata harababura, o suma de incurcaturi si de balbaieli. Presedintele Statelor Unite ale Americii indeamna la calm, cel al Frantei pofteste la branza cu pateu, prim-ministrul Marii Britanii se uita chioras la toata lumea. Si in mijlocul acestui haos aterizeaza elicopterul lui Vladimir Putin, care-si smulge hainele de nervi ca nu l-a anuntat nimeni... Oo, cu asa lideri, ce sanse sa aiba omenirea? Si, la urma-urmei, cine sunt extraterestrii astia?
Noi nu va spunem. Va invitam sa cititi. Si sa radeti cum n-ati mai facut-o de mult!
Detaliile produsului
- Categoria: Literatura Universala
- Autor: Tom Mclaughlin
- Editura: ARAMIS
- An aparitie: 2019
- Editie: Cartonata
- Format: 210 x 140 x 16 mm
- Nr. pagini: 176
- Varsta: 7-10 ani
- Traducator: Andrei Covaciu
- Cod: ARA978-606-009-177-6
De pe acelasi raft
De acelasi autor
Rating general al produsului
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!
Review-uri
doinao
05/03/2020 18:51
Achizitie verificata
Fiul meu de 12 ani i-a citit cartea intr-o dupa-amiaza surorii lui de 7 ani. Amandoi s-au amuzat teribil la anumite pasaje din carte, au devenit nerabdatori sa vada ce se intampla cu fiecare capitol citit. Sunt anumite ironii mai mult pe intelesul parintilor si le-am explicat pentru a le intregi tabloul descris. Este o poveste usor de citit, amuzanta si din care se pot trage invataminte. De exemplu, televizorul nu este deloc o buna sursa de invatare. :)
Arata mai mult
1 din 1 de rezultate