Criticii nu au încetat să scrie despre opera lui Bacovia, nici după mai bine de jumătate de secol de la dispariția poetului. Ideile contradictorii despre calitatea operei sale ocupa încă paginile revistelor literare și nu numai. Paul Cernat dezvăluie cu pricepere cum Bacovia a reprezentat o punte intre tradiția simbolistă și modernismul timpuriu, evidențiind influențele și inovațiile sale poetice. Este o lectură necesară, dar nu înainte de a analiza scrierile critice anterioare acestei apariții.

O superbă monografie despre Bacovia, care combate prejudecățile de receptare începând chiar cu apariția Plumbului (1916) și până la Stanțe burgheze, de după al doilea război. Un stil care-mi place bazat pe disocieri și asocieri neobișnuite, pe o analiză a profunzimilor textului, o coborâre în pivnițele creației bacoviene. Este o trecere în revistă a întregii receptări și a atitudinii fiecărei generații de critici față de Bacovia. Să vă dau un exemplu de prejudecată critică contrazisă: Bacovia nu e un poet simbolist. Așa au crezut unii, dar, de fapt, nu este. Cel mai apropiat este de existențialismul lui Trakl și de suprarealismul lui Chagall în pictură, poate și de austriacul E. Munich. Da, opera lui Bacovia este un țipăt îngrozitor imens, întins pe toată opera lui, plin de disperare și de revoltă față de mizeria vieții, el simțindu-se mereu un marginal. Paul Cernat este un lector semantic și un lector semiotic, adică caută semnificații dar și structuri și profunzimi. Un stil minunat, plin de suculență, cu idei clare și convingătoare, cu formulări critice memorabile. A acoperit o arie documentară extrem de vastă, citind cam tot ce s-a scris despre poetul Nervilor de primăvară. În plus, aduce în sprijinul afirmațiilor sale cunoasterea literaturii americane și a celei franceze, punând într-o paralelă revelatoare literatura română cu cele două literaturi menționate.