Fragment din cartea "Emotii in farfurie. Cum sa faci pace cu tine si cu farfuria ta" de Ancuta Coman-Boldisteanu:

"Adevarul este, insa, ca nicio felie de pizza nu a rezolvat realmente o provocare. Nicio caserola de inghetata nu a adus persoana care a plecat mai aproape si niciun bol de popcorn nu a facut lumina pe interior.
Uneori le spun chentilor mei ca poate e mai bine ca se depune, intrucat e mai putin dureros si periculos sa avem o hemoragie emotionala pe exterior decat una pe interior. Mai bine sa se vada. E si acesta un mod prin care ne putem da seama ca ceva in viata noastra nu ne mai prieste.
Adeseori, kilogramele in plus sunt cele care ne aduc la psihoterapie. Treptat ajungem si la ce doare cu adevarat. Orice ne aduce pe maini bune atunci cand suntem in durere merita cel putin o apreciere din partea noastra. Stiu, poate nu te-ai gandit pana acum sa le multumesti kilogramelor tale in plus. Cine s-ar fi gandit? Par enervante, nu-i asa? Sunt de multe ori, dar atunci cand disconfortul in ceea ce le priveste devine foarte ridicat, oamenii ajung sa caute ajutor. Si chiar daca ei cred ca sunt in cautare de ajutor pentru a le da jos, un bun specialist va sti ca e important sa verifice si dincolo de ele. Sa descopere ce ascund ele de fapt. Caci doar asa, doar lucrand la ce se afla in spate, putem face schimbari de durata.
Zilele trecute, cineva scria pe un grup dedicat mancatului sanatos, care se rezuma la diete, ca, desi a urmat toate sfaturile de acolo si a reusit cu greu sa dea cateva kilograme jos, tot are episoade de mancat emotional insotite de tristete, neputinta si vinovatie. Aici nu e doar o tristete de moment. E mai multa. Adunata. In kilograme. Comentariul care a venit din partea administratorului grupului a fost sa o tina tot asa, caci vor veni si rezultatele. E dureros pentru mine de fiecare data cand vad asta, pentru ca stiu ca nu functioneaza. O simpla dieta nu va vindeca rani adanci (asta ne indica o tristete profunda), nu va ajuta la procesarea durerilor din interior. Greul dinauntru ramane acolo. In curand va reaparea cu si mai multa forta.
Foarte multe depresii, de multe ori mascate, le-am gasit la persoanele care practica in mod compulsiv sportul, de exemplu. Ce inseamna compulsiv? Zilnic sau aproape zilnic. La suparare pleaca la alergat, la furie trag de fiare. Sportul ajunge sa fie un fel de celalalt. In unele abordari terapeutice, cum ar fi terapia centrata pe emotii, i se mai spune si atasament concurent.
Se ajunge la depresie si pentru ca ne e teama sa stam cu momentele de tristete, sa le traim si pe ele. Asa ca le reprimam. Si cum spuneam, ne lovesc apoi mai tare. Depresia poate fi si inalt functionala. Imaginea depresiei nu e doar cu acea persoana care sta in pat. Ea poate arata si ca o persoana careia ii e teama sa se opreasca, o persoana care simte constant nevoia de a face ceva, de a lucra ceva. Orice, dar sa nu se opreasca. Opritul poate fi perceput ca fiind periculos, pentru ca poate sa vina la pachet cu tot ce s-a reprimat pana atunci.
Putem merge asa prin viata, neoprindu-ne? Desigur, dar nu pentru totdeauna. Nu uita! Ce e in noi nu poate iesi decat prin noi. Ce e acolo se va manifesta la un moment dat intr-un fel sau altul."