Fragment din cartea "Ghidul unui stoic modern. Reguli simple pentru o viata mai buna" de William Mulligan:

"In ultima vreme ni se spune ca sunt atat de multe adevaruri care merita toate respect si atentie egala. Adevarul meu, adevarul tau, adevarul sentimentelor unui martor. Cand acele adevaruri se contrazic, de unde stim ce "adevar" sa urmarim?
Marcus Aurelius a intampinat aceeasi problema in urma cu doua mii de ani. EI si-a dat seama ca adevarul este o realitate a vietii, un lucru care trebuie sa fie cautat si descoperit, si ca ignorarea adevarului sau fuga de adevar este cu adevarat daunatoare.
Am putea sa spunem acum ca, atunci cand ne adreseaza cineva cuvinte jignitoare, ne face rau e un adevar incontestabil. Dar este acest lucru chiar un adevar incontestabil? Un stoic ar spune ca, in realitate, cand cineva ne adreseaza cuvinte "jignitoare" exista doua posibilitati: e un adevar care ne poate face sa ne simtim inconfortabil, dar care are potentialul de a ne invata ceva si de a ne imbunatati viata, sau este o minciuna, si atunci nu trebuie sa ii acordam atentie. Oricum ar fi, nu e nici un motiv sa ne simtim lezati.
Daca suntem complet sinceri cu noi insine si ascultam vocea aia mica din capul nostru, care ne impinge catre sinele nostru mai bun, stim ca toti avem prejudecati si moduri de interpretare a situatiilor si a oamenilor care pot fi complet rupte de realitate. Ne folosim de acele prejudecati pentru a discerne modul in care sa actionam si sa reactionam intr-o situatie, fie direct (cum sa tratam pe cineva), fie indirect (cum sa interpretam actiunile altora, chiar daca noi nu avem legatura cu ele sau cu consecintele lor).
Adevarul este, de fapt, o scurtatura utila, un drum rapid catre realitatea oricarei situatii. Exista acea expresie celebra, care spune ca adevarul este undeva la mijloc intre versiunile a doi oameni, si lucrul acesta trebuie sa-I gasim noi ca stoici. Asadar, daca aveam o cearta, pasiunile si orgoliile ambelor parti ne stau in cale - ne trezim ca vrem sa castigam disputa, iar asta inseamna sa distorsionam putin adevarul, sa-l exageram sau sa ni-I amintim incorect, astfel incat argumentul nostru sa fie destul de eficace pentru "a castiga". Dar, evident, noi intram in disputa aceea cu o prejudecata, asa ca nu ne concentram asupra adevarului care ar fi benefic ambelor parti; ne concentram asupra folosirii oricarui aspect al "adevarului" original care poate fi o dovada prin care putem obtine ce vrem din discutie.
Daca insa incercam sa privim disputa de sus, fara nici o miza, putem vedea lucrurile mult mai clar. Certurile dintre prieteni, rude, parteneri sau colegi - toate ar trebui sa fie abordate din perspectiva unei parti dezinteresate, din perspectiva cuiva care incearca sa obtina cel mai mare beneficiu pentru toti, cu o viziune clara asupra celor intamplate si nici un amestec al orgoliului, care sa faca sa scape de sub control conversatia. lar ca stoici putem sa ne folosim de aceste discutii pentru a ne descoperi propriile slabiciuni: ce ar putea fi adevarat din argumentele care sunt aduse "impotriva" noastra? Cum am putea sa ne construim caracterul pornind de la defectele care ne-au fost aratate? Se ridica o problema concreta? Am descoperit in discutie propriul nostru temperament sau defensivitatea noastra? In fond, intelepciunea inseamna sa ii intelegem pe ceilalti, dar si pe noi insine."