Institutii medievale romanesti. Adunarile cneziale si nobiliare (boieresti) din Transilvania intre secolele al XIV-lea si al XVI-lea.

Romanii sunt popor sud-est european ca toate popoarele din zona, pe de o parte, cu anumite caracteristici proprii, pe de alta. Nu sunt nascuti sa fie nici inapoiati si nici avansati, nici imitatori innascuti si nici originali din cale-afara. Romanii - oriunde s-au aflat in sud-estul european in Evul Mediu - au avut o civilizatie a lor agrar-pastorala si, de la o vreme, au dobandit constiinta dublei lor mosteniri, pe de o parte (prin originea romana, numele etnic venit de la Roma, limba romanica, crestinarea in latineste) occidentala, iar pe de alta parte (prin biserica lor de forma bizantino-slava, prin limba slavona a cultului, a cancelariilor si a culturii scrise medievale, prin alfabetul chirilic folosit, pana in secolul al XIX-lea, inclusiv in grafia limbii romane) rasariteana. Din imbinarea acestor doua forme de civilizatie europeana s-au nascut societatea, spiritualitatea si identitatea romaneasca. In Transilvania, spre deosebire de cele doua Valahii ramase libere sau autonome (in care stapanii si supusii erau de aceeasi etnie), peste autohtonii cuceriti s-a asezat o patura de stapani, de alta credinta, de alta limba si cu alte obiceiuri, care au inabusit in mare masura functionarea societatii locale, dar nu au putut-o adapta pe deplin si nici eradica. Adunarile cnezilor si nobililor (boierilor) romani sunt o mostra de institutie traditionala romaneasca transilvana, nascuta in cadrul ,"Romaniilor" sau "Vlahiilor" vechi, si adaptata apoi rigorilor impuse de oficialitatea ungara care adoptase modelul confesional si social-politic central-european (german) si apusean. Aceste institutii demonstreaza deopotriva rezistenta si adaptare, traditie si innoire, exclusivism si acceptare, conservatorism si inovare, persistenta intru etnicitatea veche si treceri spre o alta identitate.