Inca o adiere calda de vara a mangaiat copacii din jurul lui, anuntand valul de arsita care avea sa urmeze. Picasso intentionase sa plece, dar locul asta chiar era un colt de rai. Ascuns. Discret. Linistit.
De cand venise aici, i se deschisesera alte cai artistice, imbratisandu-l ca niste prieteni vechi. Sculpta iar, cot la cot cu Manolo, ceea ce nu mai facuse de ani buni. Ii placea si lutul, maleabil, suplu - senzual.
Si picta altfel cu siguranta abandonandu-se mai mult. Paleta de culori reflecta aici tot ce era in inima lui. Daca Parisul il indemnase la griuri si nuante stinse de maro, bej si la albastrul cerului, aici alegea culori vibrante, pline de lumina. Incepuse sa se joace si cu formele si, dupa ce intr-o seara ascultase pana tarziu un cvartet, in piata, lasandu-se purtat de muzica lor sensibila, incepuse sa experimenteze cu instrumentele muzicale clarinete si chitare - ca teme de lucru. Incorporase si note muzicale, care l-au inspirat apoi sa taie fasii cu diverse cuvinte din ziare si fragmente, care ii placeau in mod special. Era o eliberare sa nu aiba nevoie de un model aici sau de o amanta si de tot ce venea la pachet cu ea.

Da, pauza asta chiar ii pria, departe de circulatie, de furnicarul si de distractiile orasului. Cu toate astea, era departe si de Eva.

A oftat si s-a uitat spre partea cealalta a strazii Saint-Ferreol, pe unde trecea o caruta veche. De ce dracu' nu putea s-o uite pe fata asta?"