Imi revine cinstea de a vorbi despre stramosii mei, despre consatenii mei, despre oamenii binecuvantati care au vietuit pe aceste meleaguri. O fac cu un adanc fior.

Scriind despre mocanii de pe aceste locuri nu pot decat sa ma plec in fata harniciei, dibaciei si inteligentei omului de la munte. Se numesc mocani pentru ca isi au salasul in zona de munte. Calitatile lor i-au facut sa intre in proverb. Si astazi, ca odinioara se spune ca: mocan prost si rata inecata n-o sa vezi. Mocanii vranceni, din vremuri imemoriale, s-a gospodarit in depresiunea vranceana reusind sa-si duca in mod independent destinul. Departe de targuri, de orice mijloc de informare si-au folosit mintea si harnicia pentru a crea o cultura taraneasca proprie. Nu doar ca au raspuns nevoilor vitale, ci au facut totul adaugand elemente de o frumusete si inventivitate care uimeste si astazi.

Astazi, noi, urmasii lor, privind cu admiratie la trecut si cu speranta spre viitor.