Fragment din romanul "Cele patruzeci de legi ale iubirii" de Elif Shafak:

"Bagdad, aprilie 1242 Bagdadul n-a bagat de seama sosirea lui Shams din Tabriz, insa eu nu voi uita niciodata ziua in care a venit la umilul nostru locas de dervisi. Aveam oaspeti insemnati in dupa-amiaza aceea. Cadiul se abatuse pe-acolo, impreuna cu un grup de oameni de-ai sai, si banuiesc ca era ceva mai mult decat bunavointa in vizita lui. Vestit pentru sila sa fata de sufism, voia sa-mi aduca aminte ca statea cu ochii pe noi, asa cum statea cu ochii pe toti sufitii din tinut.
Cadiul era un om ambitios. Avea o fata latareata, pantecul lasat si niste degete scurte si butucanoase, fiecare impodobit cu cate un inel scump. Trebuia sa se infraneze de la atata mancare, dar banuiesc ca nimeni nu avea curajul sa-i spuna lucrul asta, nici macar medicul lui. Tragandu-se dintr-un sir lung de invatati piosi, era unul dintre cei mai puternici oameni din tinut. Cu un singur cuvant putea trimite un om la spanzuratoare sau la fel de usor putea ierta nelegiuirile unui osandit, scotandu-l din cea mai intunecoasa temnita. Imbracat intotdeauna in blanuri si vesminte de pret, se purta cu maretia cuiva care era sigur de puterea sa. Nu incuviintam infumurarea lui nemasurata, dar pentru binele locasului nostru faceam tot ce-mi statea in puteri ca sa intru in voia acestui om puternic.
- Traim in cel mai stralucit oras din lume, a spus cadiul aruncand in gura o smochina. Azi Bagdadul da pe dinafara de pribegi care fug din calea hoardelor tatare. Noi le oferim un adapost sigur. Asta e buricul lumii, nu crezi, Baba Zaman?
- Orasul asta e o nestemata, fara indoiala, am raspuns cu grija. Dar sa nu uitam ca orasele sunt ca oamenii. Se nasc, trec prin copilarie si tinerete, iar in cele din urma mor. In clipa asta Bagdadul se afla la varsta tineretii tarzii. Nu mai suntem atat de bogati ca pe vremea califului Harun Al-Rasid, desi ne putem mandri ca suntem inca un centru al negotului, mestesugurilor si poeziei. Dar cine stie cum o sa arate orasul intr-o mie de ani? S-ar putea ca totul sa fie altfel.
- Cata rea-credinta! a clatinat cadiul din cap, intinzandu-se catre un alt blid si luand o curmala. Carmuirea Abbasizilor dainuie si-o sa avem o soarta infloritoare. Bineinteles, asta daca starea de lucruri de-acum nu e tulburata de tradatorii din randurile noastre. Sunt unii care-si spun musulmani, dar felul cum talmacesc ei credinta islamica e cu mult mai primejdios decat orice amenintare din partea necredinciosilor.