Dintre toate natiunile din sud-estul continentului, romanii au participat poate in modul cel mai intens la marile schimbari europene la inceputul erei moderne. S-ar putea afirma ca Horia a fost un precursor al revolutionarilor francezi, ca Ion Cantacuzino era un Talleyrand roman, si Mavrogheni, un fel de Napoleon din Muntenia.[...]
Tudor Vladimirescu a fost un ostas de mare iscusinta militara, stapan al unei bune strategii, detinator al unei impresionante disponibilitati in sfera  gandirii  politice. El a ridicat o importanta armata populara, prin forta de convingere a scopului sau, a organizat-o in timp ce era in miscare spre Capitala tarii, a desfasurat o vie actiune cu caracter de diplomatie subtila, pentru a dispersa coalitiile de interese ale adversarilor si a-si putea plasa lovitura declansata pe criterii sociale, pentru a o ridica numaidecat la treapta obiectivelor nationale supreme. El a lasat, in proclamatiile si corespondenta sa, amintirea unui literat sau pamfletar de valoare, a unui tactician sau diplomat, a unui iubitor de cultura. Marsul sau din extremitatea tarii catre Capitala, trecand prin locuri care-i ofereau si posibilitatea apararii mai avantajoase, in caz de riposta a fortei de guvernamant, dar si prilejurile unei spectaculoase participatii democratice a maselor, este dovada unei minti care stie sa imbine ideea demonstratiei de rasunet cu principiile unei administratii clarvazatoare. Mircea cel Batran utilizase astfel de marsuri ale armatei pentru a forja, fara sa ridice tara, sa miste populatia; aceasta se ridicase mai inainte, ca sa se „bejeneasca” din fata navalitorului. Acum ea se ridica pentru a porni in actiune in vederea libertatii sociale si nationale. Daca n-ar fi disparut atat de repede din arena politica, Tudor ar fi oferit exemplul unui mare conducator de tara.

Inceputul secolului al XIX-lea deschide era primilor poeti romani ai epocii moderne, de la Vacaresti la Alecsandri, de la Eminescu la Arghezi si Blaga, fiecare dintre acestia luand parte intensiva la viata culturala europeana. In aceasta vreme, Franta reintinerita devenise un model intelectual. Dar nici o tara din sud-estul european n-a cultivat limba franceza intr-un mod atat de larg ca romanii. Este semnificativ ca, in anul 1847, domnitorul Bibescu s-a gandit serios la introducerea obligatorie a limbii franceze ca limba de invatamant. In asemenea conditii, inraurirea Frantei, care trecuse prin trei revolutii intr-o suta de ani, nu putea sa nu ofere un exemplu elocvent in clipa izbucnirii revolutiei pasoptiste. Pentru intaia oara se incearca instaurarea regimurilor liberale si nationale la Bucuresti si la Iasi.